HC Zalău, buget de 3 milioane de lei în noul sezon competițional. Cine mai primește bani
Consilierii județeni se vor reuni în ședință ordinară mâine, 26 iunie. În cadrul ședinței, pe masa consilierilor se fală și un proiect de hotărâre privind repartizarea sumelor pentru finanţarea activităţilor de performanţă desfăşurate de structurile sportive locale în anul competițional…
Sportivii de la CSM Zalău, rezultate de EXCEPȚIE la competiția de box „Cupa Gladiatorul”
Cupa Gladiatorul a avut loc astăzi, 10 iunie, la Grisul de Criș în județul Bihor. Evenimentul a reunit sute de sportivi din domeniul boxului din întreaga țară. Lotul Clubului Sportiv Municipal Zalău (CSM) a fost unul numeros, format din 13…
SCO Jibou, locul 3 în Liga a IV-a, la primul an de la înființare. Vlad Pașcalău a premiat jucătorii
SCO Jibou, echipa înfiinată în urmă cu un an, a reușit performanța ca în primul an de participare în Liga a IV-a Sălaj să se situeze pe locul al treila. Cu o medie de vârstă de 22 de ani, echipa…
SCM Zalău, 18 medalii la Cupa Europeană de Karate Tradițional din Serbia
Secția de kartate de la SCM Zalău a participat în perioada 26 – 28 mai în Belgrad, Serbia, la Cupa Europeană de Karate Tradițional pentru copii. La start s-au strâns peste 600 de sportivi din Polonia, Slovenia, Serbia, Armenia, Germania,…
VIDEO. Un tânăr legitimat la SCO Jibou a câștigat locul întâi la proiectul Școala Generației Unificate
Tudor Merca (14 ani), sportiv legitimat la SCO Jibou, a obținut alaltăieri locul întâi la categoria de vârstă 2009 în cadrul proiectului educațional „Școala Generației Unificate”, realizat cu Fundația Special Olympics România. Cei de la SCO Jibou transmit că este…
Vicecampioana europeană la box, Diana Tănăsescu, premiată de primarul din Șimleu Silvaniei
Diana Tănăsescu, sportiva originară din Șimleu Silvaniei, a reușit recent să obțină medalia de argint la Campionatul European de Box din Armenia, după o semifinală fabuloasă și o finală în care a dat totul. Diana a intrat în istorie ca fiind…
Curs important absolvit de directorul SCM Zalău, Claudiu Bujor la Federația Română de Fotbal
Claudiu Bujor, directorul Sport Club Municipal Zalău a absolvit ieri cursul „Business Excellence in Football Management”, organizat de Federația Română de Fotbal, prin Academia Națională de Fotbal. Cursul s-a aflat la a doua ediție și este unul dintre cele mai…
VIDEO. Fază controversată la un meci din Liga a IV-a Sălaj. Conducerea SCO Jibou acuză arbitrajele și cheamă brigăzi din alte județe
O fază controversată a împărțit lumea fotbalului mic în două – a fost sau nu a fost offside la un gol marcat de campioana în exercițiu, SCO Jibou, la ultimul meci disputat în Liga a IV-a împotriva formației din Someș-Odorhei….
SCO Jibou a făcut spectacol la ultimul meci! Planuri MARI la tânăra formație de pe Valea Someșului și investiții numeroase în sport
La ultimul meci disputat de SCO Jibou, tinerele talente de pe Valea Someșului au făcut spectacol în fața proprilor suporteri și au reușit să câștige cu scorul de 6-2 meciul contra celor de la ACS Bănișor – Peceiu. Campioana în…
VIDEO. Spectatorii au făcut spectacol la un meci de Liga a IV-a din Sălaj
Spectatorii meciului de Liga a IV-a dintre Someș-Odorhei și Crișeni au realizat mai multe momente inedite, demne de un adevărat derby, atât în teren, cât și în tribune. Astfel, la începutul meciului aceștia au aprins fumigene și și-au încurajat consătenii….
Ionel Ciunt, despre situația de la SCM Zalău
Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău susține că la ora actuală așteaptă o analiză despre situația de la echipa de fotbal vizând ultimele rezultate înregistrate de către aceștia. Primarul municipiului este de părere că trebuie să ia anumite măsuri drastice, printre…
Apariție surprinzătoare a secretarului de stat Marius Stanciu la meciul de volei Rapid – Zalău
Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Marius Stanciu, cel care deține și funcția de ministru atunci când titularul funcției este plecat din minister în delegație sau concediu, a fost prezent astăzi la meciul de volei dintre faimoasa formație Rapid București…
VIDEO. Dinu Iancu-Sălăjanu susține dezvoltare fotbalului mic din Sălaj prin AJF și Daniel Sabou
La Conferința de Alegeri de la Asociația Județeană de Fotbal Sălaj, eveniment ce a avut loc în weekend a fost prezent și președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu. Liderul județului a luat cuvântul în deschiderea conferinței unde a vorbit despre…
A murit fostul fotbalist de la FC Zalău, Lucian Todea. Jucătorul avea doar 36 de ani
O veste tristă s-a abătut peste suflarea sportivă din județul Sălaj. Fostul fotbalist care a evoluat la FC Zalău în perioada 2016 – 2017 a trecut astăzi la cele veșnice la vârsta de doar 36 de ani. Lucian Todea a…
Ionel Ciunt, ședință cu jucătorii de la SCM Zalău
Ionel Ciunt, primarul Zalăului a avut o ședință cu jucătorii de la SCM Zalău chiar la reunirea echipei. Ionel Ciunt le-a transmis acestora că a făcut tot ce ține de acesta pentru a putea promova în Liga a II-a. Acesta…
Investiții de mii de euro la Baza Sportivă „Viitorul” din Hereclean
La finele anului trecut, la Baza Sportivă „Viitorul” din Hereclean, construită de la zero de Daniel Sabou au avut loc mai multe investiții în sumă totală de mii de euro. Cea mai importantă investiție a constat în realizarea unui sistem…
Lovitură de imagine la Sportul Șimleu! Cine este noul conducător al echipei: a fost transferat pentru 2,5 milioane de euro de la Bistrița la Benfica
După ce fostul președinte Ioan Gurzău a plecat la SCM Zalău la finele anului trecut, cei din Șimleu Silvaniei s-au mișcat rapid iar astăzi, 3 ianuarie, au numit un nou conducător. Noul președinte de la Sportul Șimleu este Laszlo Sepsi,…
Singurul pugilist sălăjean medaliat la Naţionalele de Cadeţi, premiat de deputatul Liviu Balint
După ce zilele trecute deputatul Liviu Balint a premiat cei mai buni sportivi ai juudețului conform clasamentului întocmit de Direcția de Tineret și Sport Sălaj, astăzi, demnitarul l-a premiat și pe tânărul pugilist Ciurbe Dasaev, cel care din păcate, nu…
VIDEO. Juniorii de la SCO Jibou, premiați de Ciprian Deac și Ovidiu Hoban
Juniorii clubului SCO Jibou au fost premiați în urmă cu două zile pentru activitatea deosebită din acest sezon competițional tocmai de doi campioni ai României, Ciprian Deac și Ovidiu Hoban de la CFR Cluj. Evenimentul a fost unul special. Gala…
VIDEO. Sportivii de aur ai Sălajului, premiați de Dinu Iancu-Sălăjanu
9 sportivi de performanță și șapte antrenori cu rezultate deosebite obținute în acest an competițional la concursurile naţionale şi internaţionale au fost premiați de către președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu. Sportivii laureați sunt: Ionuţ Cuibuş – SCM…
Susțin sportul! Juniorii de la Ardealul Crișeni, premiați de primarul Călin Morar (VIDEO)
Pentru performanțele pe care le-au avut anul acesta la fotbal, juniorii echipei de fotbal Ardealul Crișeni au fost premiați într-un evenimnt de gală de către primarul Călin Morar. Juniorii de la echipa de fotbal au reușit performanțe notabile în acest…
Fostul fotbalist de la UTA și Alba Iulia, Marius Cozma a primit premiul de cel mai bun antrenor din fotbalul mic sălăjean
Marius Cozma (42 ani) a primit ieri din partea Asociației Județene de Fotbal Sălaj premiul de cel mai bun antrenor al unei formații de fotbal din Liga a V-a, seria est, din județ. Marius Cozma antrenează în prezent formația Unirea…
Florin Pop, cel mai bun conducător de echipă de fotbal din județul Sălaj în anul 2022
Florin Pop a primit astăzi din partea Asociației Județene de Fotbal Sălaj premiul de cel mai bun conducător de echipă de fotbal din județ, la Liga a IV-a. Florin Pop a fost votat de majoritatea delegațiilor din județ și aplaudat…
Deputatul Liviu Balint premiază cei mai buni sportivi ai județului în acest an, după ce DJTS Sălaj și-a arătat incompetența
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a anunțat, prin intermediul ziarului Sportul Sălăjean, faptul că anul acesta nu a primit sprijin financiar de la Ministerul Sportului pentru a organiza festivitatea de premiere în care ar fi trebuit să recompenseze financiar…
Doi sportivi de la SCM Zalău, campioni naționali la judo
În perioada 12-13 noiembrie 2022, la Izvorani a avut loc Campionatul Național de Judo, eveniment organizat de Federația Română de Judo. Competiția s-a desfășurat în Sala Polivalentă a Complexului Sportiv Olimpic și s-au adunat la start în jur de 100…
Ionel Ciunt a bătut palma cu Mircea Rednic pentru o colaborare la SCM Zalău
Fostul mare antrenor de la Dinamo București, Mircea Rednic a efectuat o vizită zilele trecute la Primăria Zalău, unde s-a întâlnit la discuții cu Ionel Ciunt, primarul orașului și cu Călin Forț, administratorul public din oraș. După vizită, întrebat dacă…
Primăria Șimleu Silvaniei susține performanța
Diana Tănăsescu, tânăra sportivă din Șimleu Silvaniei a fost medaliată la Campionatele Europene de Box, unde au participat 353 de sportivi din 37 de țări din Europa. Tânăra din Sălaj a reușit să se impună și să obțină medalia de…
8.000 de lei, bani în mână, cel mai mare salariu la SCM Zalău
Sport Club Municipal Zalău (SCM Zalău) beneficiază anul acesta de un buget de 52 de milioane de lei. Totuși, pentru a fi la zi cu cheltuielile și pentru a înființa o nouă secție, cea de tenis de câmp, conducerea SCM…
Apicultorul sălăjean Cosmin Meseșan se implică în sport! Regina Dacică Sălaj – noua echipă din Liga 1 de monifotbal
Cunoscutul apicultor originar din localitatea Jac, comuna Creaca, se implică în sport. Acesta a investit o parte din profitul realizat din procesarea și comercializarea mierii de albine într-o echipă de fotbal pe care a înscris-o în Liga 1 de minifotbal…
Sportivi din Zalău, pe podium la Campionatul Mondial de Karate din Cehia
Sportivii pregătiți de Dan Chiș de la clubul CS Dani San Karate au urcat pe podium în acest weekend la cea de-a XII-a ediție a Campionatului Mondial de Karate Do Shotokan desfășurat în Cehia. La categoria minicadeți, Mihail Chiș a…
Scandal pe stadion, la SCM Zalău, după eșecul de astăzi. Un grup de spectatori a cerut socoteală conducerii PSD-iste a formației
SCM Zalău a pierdut al doilea joc din acest campionat, disputat pe teren propriu contra celor de la Lotus Băile Felix, scor 0-1. Imediat după fluierul final, fostul candidat independent din Zalău, Bogdan Ilieș a avut o reacție neobișnuită la…
Consilierii PNL arată cum 50% din veniturile Hotelului Stadion intră în buzunarele celor de la SCM Zalău
Consilierii locali ai PNL Zalău, în frunte cu liderul de grup Mihai Crișan arată într-un comunicat public cum s-a decis ieri ca 50% din veniturile de la Hotelul Stadion să ajungă în buzunarele celor de la SCM Zalău. Liberalii au…
Sportivii pregătiți de zălăuanul Virgil Meleg au făcut senzație la un campionat internațional de box
Sportivii pregătiți de Virgil Meleg la Box Club MLG au făcut din nou senzație la un important campionat de box. Astfel, ieri si astăzi s-a desfășurat Turneul Internațional de Box „Centura Transilvaniei”. Sportivii din Zalău, pregătiți de Virgil Meleg, au…
Doi tineri din Zalău luptă mâine într-o gală, în prezența lui Lucian Bute și Cătălin Moroșanu
Doi tineri sportivi din Zalău – Cristian Trif și Paul Magdaș – luptă mâine într-o super gală de box. La eveniment, printre spectatori și-au confirmat prezența și Lucian Bute, respectiv Cătălin Moroșanu. Evenimentul va avea loc la Hotel Iza din…
Rezultat de excepție al zălăuanului David Anton, un sportiv pregătit de maestrul Virgil Meleg
Zălăuanul David Anton (23 ani) a câștigat centura UFT la categoria 80 de kilograme, după ce a luptat într-o gală piramidală la Ultimate Fighting Tournament. Evenimentul a avut loc la Satu Mare, în Sala Sporturilor, unde David Anton a devenit…
