De astăzi, PSD Gârbou are organizație de tineret
Tinerii social democrați din Gârbou și-au renuit astăzi forțele, au strâns rândurile și și-au ales noua structură de conducere, în prezența președintelui TSD Sălaj, Vlad Pașcalău. Noul președinte al TSD Gârbou este Ionuț Antal, iar prim-vicepreședinte este Viorelia Unguraș. Au…
VIDEO. Eveniment special la Jibou – „Mândria de a fi român”
Mândria de a fi român a fost un eveniment special, organizat astăzi, 25 noiembrie, la Casa de Cultură din Jibou. Evenimentul a fost organizat de Primăria Jibou, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, cu unitățile de învățământ din oraș…
Concert inedit de colinde în comuna Valcău de Jos
Un concert inedit de colinde va avea loc în satul Preoteasa din comuna Valcău de Jos. Evenimentul este organizat de către Primăria și Consiliul Local Valcău de Jos și va avea loc pe data de 6 decembrie, de la ora…
Percheziții la 2 firme din Zalău și Hereclean într-un dosar de înșelăciune și delapidare
La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au efectuat 4 percheziții domiciliare, într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de…
Șofer, cercetat penal pentru mai multe infracțiuni în Zalău
În noaptea de joi spre vineri, 24/25 noiembrie, pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Zalău, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în trafic de două ori, în decurs de câteva ore, un bărbat de 35 de ani, din județul…
În centrul Zalăului se va ridica o clădire de 4 etaje și mai multe spații comerciale
Un proiect imobiliar stă să răsară în centrul Zalăului, chiar lângă Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în spatele Pieței Agroalimentare Centrale. Un dezvoltator imobiliar – City Plaza Imobiliare – intenționează să ridice aici o clădire mixtă, cu patru etaje. Fiecare etaj…
FOTO. Accident în satul Glod, pe drumul Ileanda – Dej. Traficul a fost blocat
Un accident de circulație a avut loc în jurul orei 17:20 în localitatea Glod din comuna Gâlgău, pe DN1C, drumul ce leagă Ileanda de Dej. În accident au fost implicate un TIR și un autoturism. Traficul rutier a fost blocat…
Accident între un autoturism și un TIR pe DN 1C, în Sălaj: scurgeri de combustibil pe șosea
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1C, localitatea Glod, județul Sălaj, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un TIR, coliziune în urma căreia din rezervorul autocamionului…
Se lărgește partea carosabilă din centrul Zalăului
Partea carosabilă din centrul Zalăului va fi lărgită, este anunțul primarului Ionel Ciunt. Lucrările au început deja și fac parte din proiectul de modernizare al zonei centrale din municipiu. Concret, în zona Platoului de Marmură pe strada dintre acesta și…
Percheziții la un tânăr cămătar din Zalău. Bărbatul a fost arestat, fiind acuzat și de șantaj
La data de 23 noiembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au pus în executare 4 mandate de aducere și au efectuat 2 percheziții domiciliare, în Zalău. O persoană a fost reținută, transmite Ioana Rus, purtătorul de…
VIDEO. Primarul Ciunt, alături de Forț și Pura au vizitat șantierul noului teren de sport multifuncțional de la Stadionul Zalău
Ionel Ciunt, primarul Zalăului, alături de Călin Forț, administratoul public din oraș și Alexandru Pura, directorul Direcției Patrimoniu au vizitat astăzi șantierul noului teren de sport multifcunțional din oraș, situat lângă Stadionul Municipal. Lucrările la terenul de sport multifuncțional sunt…
O mașină parcată în cartierul Dumbrava Nord din Zalău a fost spartă azi-noapte. Hoții au furat bunuri de 8.000 de lei
În această dimineață, 24 noiembrie, la ora 07:51, polițiștii Insepctoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat, de 35 de ani, din Zalău, cu privire la faptul că, noaptea trecută, persoane necunoscute, au spart…
VIDEO. Ionel Ciunt invită copiii din Zalău la mișcare. Peste un milion de lei, buget pentru dezvoltarea sportului de masă
Prezent astăzi, 24 noiembrie, la Stadionul Municipal Zalău pentru a vedea stadiul investițiilor atât la baza sportivă, cât și la terenul de fotbal cu suprafață sintetică ce s-a construit lână stadion, primarul municipiului, Ionel Ciunt a anunțat o investiție fără…
Livia Chende, noul președinte al vârstnicilor din PNL Sălaj
Organizația Seniorilor Național Liberali (O.S.N.L.) din Sălaj și-a ales astăzi, 23 noiembrie 2022, noua echipă de conducere. În prezența președintelui PNL Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a secretarului general al O.N.S.L România, Petrică Silaghi, a primarilor și aleșilor locali liberali, a fost…
Percheziții în Sălaj și alte județe într-un dosar privind unele săli de păcănele. Clienți care obțineau câștiguri importante erau lăsați fără bani
Poliţiştii Capitalei – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, împreună cu procurorii DIICOT, au pus în aplicare, miercuri dimineaţă, 123 de mandate de percheziţie domiciliară la domiciliile şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile şi punctele…
Doliu la DGASPC Sălaj – a murt unul dintre cei mai longevivi angajați din instituție
La Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj a fost arborat steagul negru de doliu. Din păcate, unul dintre cei mai longevivi funcționari din instituție s-a stins prematur din viață. Este vorba despre Mircea Bojan, care a muncit…
Echipele de fotbal din Sălaj, susținute de Consiliul Județean și AJF cu materiale sportive de peste 150.000 de lei
Fotbalul mic din județul Sălaj este sprijinit constant atât de către organizatorul competițiilor – Asociația Județeană de Fotbal – condusă de Daniel Sabou, cât și de către Consiliul Județean Sălaj – condus de Dinu Iancu Sălăjanu. Astăzi, 23 noiembrie, a…
Migrant din Maroc, prins în Crișeni, după ce a intrat ilegal pe teritoriul României
La data de 22 noiembrie, în jurul orei 13:50, pe Drumul Național 1H, în localitatea Crișeni, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău au depistat și legitimat un tânăr de 22 de ani, din Maroc, bănuit că ar fi intrat ilegal…
Eveniment special la Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău: va primi vizita Mitropolitului Naum din Bulgaria și a ÎPS Teodosie
În perioada 4-6 decembrie, un șir de evenimente speciale și de suflet vor avea loc la Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău. Lăcașul de cult situat pe strada 22 Decembrie 1989 (fostă Crasnei) și păstorit de părintele vicar dr. Ionuț Pop…
Lista beneficiarilor: 60 de tineri se vor muta în luna ianuarie în noile blocuri ANL din Zalău
60 de tineri, selectați după prioritatea de pe lista adoptată de Consiliul Local Zalău se vor muta în luna ianuarie, cel mai târziu în luna februarie, în noile blocuri ANL construite în cartierul Dumbrava Nord. Primarul Ionel Ciunt ne-a declarat…
Sărbătoare mare în micuța parohie Călacea, condusă de unul dintre cei mai tineri preoți ortodocși din Sălaj
A fost sărbătoare mare ieri, 21 noiembrie, în Parohia Ortodoxă Călacea, prilejuită de hramul bisericii „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Parohia din Călacea numără puțin peste 200 de suflete și este condusă de unul dintre cei mai tineri preoți…
Detalii ȘOCANTE: un adolescent din satul Rus și-a înjunghiat unchiul, după ce bănuia că acesta fură de la bunica sa
Un adolescent în vârstă de 18 ani din satul Rus a fost arestat ieri preventiv, fiind acuzat de tentativă de omor. Tânărul este acuzat că și-a înjunghiat unchiul cu un cuțit. Anchetatorii susțin că tânărul în vârstă de 18 ani…
După Armătura, a venit rândul fabricii Cuprom din Zalău să fie demolată
O bună parte din fosta fabrică Cuprom din Zalău a fost pusă deja la pâmânt de noii proprietari – Tenaris Silcotub. Reprezentanții Primăriei Zalău, prin Biroul Arhitect-Șef, ne-au transmis că pentru fabrica din oraș există o autorizație de demolare, iar…
Se asfaltează mai multe străzi din Șimleu Silvaniei
Primarul Cristian Lazăr a ieșit astăzi, 22 noiembrie, să verifice stadiul mai multor șantiere din Șimleu Silvaniei, unde se modernizează partea carosabilă și se toarnă asfalt nou. Primarul din oraș a stat de vorbă cu cetățenii care locuiesc pe aceste…
O șoferiță a lovit o turmă de oi pe drumul dintre Agrij și Bodia
La data de 19 noiembrie, în jurul orei 16:00, pe Drumul Județean 108A, între localitățile Bodia și Agrij, un autoturism a surprins și accidentat o turmă de ovine. Dim verificările polițiștilor a reieșit că, un bărbat din comuna Buciumi, proprietarul…
Brantner te scapă de deșeurile voluminoase în mod GRATUIT! Puncte de colectare la Zalău, Jibou și Cehu Silvaniei
Operatorul de salubrizare SC BRANTNER ENVIRONMENT SRL organizeaza campanii de colectare cu titlu gratuit a deseurilor voluminoase (mobilier, covoare, obiecte mari de folosinta indelungata altele decat deseurile de echipamente electrice si electronice etc.) cu durata de 1 zi. Campania de…
Accident mortal în Nușfalău
O femeie în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce trecea pe trecerea de pietoni. Tragedia a avut loc aseară, la ora 17:53, pe Drumul Național 1H, în…
Accident în Nușfalău: femeie lovită pe o trecere de pietoni
Astăzi, la ora 17:53, pe Drumul Național 1H, în localitatea Nușfalău a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton. Din primele verificări efectuate de polițiștii rutieri a reieșit că, un bărbat, de 28 de ani, din județul…
Tentativă de omor în satul Rus: un adolescent a înjunghiat de 7 ori cu un cuțit un consătean
Un tânăr în vârstă de 18 ani din satul Rus a fost arestat astăzi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă de omor. Totul s-a petrecut ieri, 20 noiembrie, la ora 13.00. Tânărul din Rus, i-a aplicat persoanei…
FOTO. Accident între Topa Mică și Mihăiești. 4 tineri au ajuns la spital
În cursul nopții trecute, pompierii clujeni au intervenit la un grav accident rutier, care a avut loc între localitățile Mihăiești și Topa Mică. Din primele informații, o mașină în care se aflau patru tineri s-a răsturnat. Trei tineri și o…
Tupeu!? Tâlharii din Gârceiu au vrut să fie cercetați în libertate, deși au lăsat cu sechele una dintre victime
Doi tineri din satul Gârceiu, în vârstă de 18, respectiv 29 de ani – Leleczi Augustin-David și Nagy Marius Romeo – au fost sâmbătă arestați preventiv, după ce în dimineața zilei de 16 noiembrie au bătut cu bestialitate 2 femei…
Cadavrul unui bărbat, descoperit într-o casă din comuna Zimbor
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit ieri, într-o casă din satul Sutoru, comuna Zimbor. Descoperirea a fost făcută de pompierii solicitați să spargă ușa casei în care locuia acesta, după ce localnicii nu l-au mai văzut pe acesta de câteva…
Ce se va construi în locul fabricii Armătura Zalău!? Noul proiect trebuie să primească votul consilierilor locali
Pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Local Zalău se află un proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan urbanistic zonal pentru schimbare U.T.R.-uri existente în zonă comercială (shopping center), zonă mixtă (rezidențial, comercial și servicii),…
VIDEO. Avocata Iulia Costina luptă împotriva drogurilor în școli
Cunoscuta avocată din Zalău, Iulia Costina luptă împotriva consumului de droguri în rândul elevilor din Sălaj. Iulia Costina, prin Asociația „Tinerilor Sălăjeni” unde este președinte a încheiat un acord cu cei de la Agenția Națională Antidrog – Sălaj pentru a…
Un bărbat din comuna Lozna, prins la furat lemne
La data de 16 noiembrie, polițiștii Postului de Poliție Letca au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de furt de arbori, de pe un teren situat în extravilanul localității Cormeniș, comuna Lozna. În urma investigațiilor întreprinse într-un dosar de furt…
