După Armătura, a venit rândul fabricii Cuprom din Zalău să fie demolată
O bună parte din fosta fabrică Cuprom din Zalău a fost pusă deja la pâmânt de noii proprietari – Tenaris Silcotub. Reprezentanții Primăriei Zalău, prin Biroul Arhitect-Șef, ne-au transmis că pentru fabrica din oraș există o autorizație de demolare, iar o parte din fabrică va fi pusă la pământ, cum deja se poate observa că a început procesul de demolare.

Cuprom, fosta fabrica de conductori emailaţi din cupru din municipiul Zalău a fost achiziţionată în cursul anului 2018 de compania Tenaris, lider mondial în producţia de ţevi pentru industria energetică. Mai exact, societatea Silcotub Zalău, parte a grupului Tenaris, a cumpărat terenurile şi clădirile în care îşi desfăşura activitatea fabrica de conductori emailaţi din cupru pe care Cuprom le-a deţinut la adresa din municipiul Zalău, bulevardul Mihai Viteazul nr. 111. Încă din 2019 se dorea demolarea clădirilor Cuprom.

Cuprom a fost odinioară unicul producător de cupru electrolitic, sârmă turnată şi laminată şi conductoare emailate din România, cu 2.000 de angajaţi la Zalău în perioada de glorie. În anul 2008 Cuprom SA a intrat în insolvenţă în 2008, iar în anul 2015 în faliment.

O altă fabrică de refeirnță din Zalău care a fost demolată în totalitate a fost Armătura.