Tupeu!? Tâlharii din Gârceiu au vrut să fie cercetați în libertate, deși au lăsat cu sechele una dintre victime
Doi tineri din satul Gârceiu, în vârstă de 18, respectiv 29 de ani – Leleczi Augustin-David și Nagy Marius Romeo – au fost sâmbătă arestați preventiv, după ce în dimineața zilei de 16 noiembrie au bătut cu bestialitate 2 femei în vârstă de 74, respectiv 75 de ani din sat. Scopul tinerilor a fost să afle unde își ascund cele două femei banii, însă nu au reușit să fure prea mult, fugind cu doar câteva bancnote mici. Mai mult, una dintre victime a rămas cu sechele, resimțind încă loviturile primite în cap.

Deși gravitatea faptei nu poate fi discutată, cei doi tineri tâlhari au vrut să fie cercetați pentru faptele lor în judecată, sub control judiciar. Aceștia au cerut fie control judiciar, fie măcar, arest la domiciliu. Totuși, instanța de judecată nu a acceptat cererea acestora, astfel că au fost încătușați cel puțin 30 de zile.
„Respinge ca neîntemeiată cererea de luare a măsurii controlului judiciar, respectiv a măsurii arestului la domiciliu formulată de inculpatul Leleczi Augustin-David. Dispune arestarea preventivă a inculpatului LELECZI AUGUSTIN-DAVID, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.11.2022 şi până la data de 18.12.2022. Dispune arestarea preventivă a inculpatului NAGY MARIUS-ROMEO, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.11.2022 şi până la data de 18.12.2022, inclusiv”, se arată în încheierea de ședință de la Judecătoria Zalău.
Reamintim că tâlharii au intrat cu cagule pe față peste cele două femei și le-au lovit atât de rău încât una dintre victime încă se resimte și are dureri puternice la nivelul capului. Imediat după faptă, tâlharii au reușit să se ascundă, însă polițiștii le-au dat repede de urmă, iar într-un timp scurt au reușit să le afle identitatea.
Pentru a putea proba faptele au efectuat 3 percheziții domiciliare, au pus în executare 10 mandate de aducere, iar ulterior au fost reținuți. Bărbații sunt acuzați acum de tâlhărie calificată și riscă ani grei de pușcărie.