Scandal într-o organizație importantă a PSD din Sălaj
De dimineață social-democrații din Sălaj s-au întrunit într-o ședință de urgență pentru a clarifica situația dintr-o organizație locală a PSD Sălaj, după ce spiritele s-au încins peste măsură.

Astfel, astăzi, 7 august, de dimineață, Ionel Ciunt, președintele PSD Sălaj a ascultat doleanțele liderilor PSD din Bobota care pare că nu mai pot ajunge la un consens politic și nici nu mai pot conviețui în Primăria Bobota. Este vorba de Dorin Gorgan, primarul în exercițiu al comunei Bobota, actualmente PSD, fost UNPR și PMP, și Marius Gorgan, viceprimarul din Bobota.

Disputa politică a început după ce Marius Gorgan a ajuns președintele PSD Bobota și cel mai probabil candidatul PSD la alegerile de anul viitor pentru funcția de primar. Marius Gorgan va avea o competiție acerbă, candidând împotriva lui Mugurel Moraviț, fostul primar de la PNL, cotat la ora actuală cu cele mai mari șanse pentru a recâștiga Primăria Bobota.

Situația din PSD Bobota a fost analizată astăzi în cadrul unei ședințe extinse a conducerii PSD Sălaj care a durat peste două ore. După ce au ascultat toate punctele de vedere, cei din conducerea PSD Sălaj le-au dat un termen de împăcare celor de la Bobota, iar în caz contrar, vor lua deciziile care se impun conform statutului.
De precizat că Dorin Gorgan a mai candidat la funcția de primar fără succes în 2012 și 2016. În anul 2016 Dorin Gorgan a candidat din partea UNPR, clasându-se pe locul doi, după Mugurel Moraviț, iar în 2012 a candidat ca independent, pierzând și atunci în fața lui Sarca Aurel candidatul USL. În 2020, Dorin Gorgan a câștigat la 9 voturi diferență, candidând din partea PSD. Înainte de a deveni primar, acesta a fost consilierul personal al deputatului PNL, Liviu Balint.