REPORTAJ. Năpradea, comuna din Sălaj unde se investește masiv în educație și infrastructură

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Administrația locală de la Năpradea, condusă de primarul Vasile Fodor și viceprimarul Eugenia Pop au înțeles că cea mai importantă investiție este cea de viitor, în educație. Astfel, administrația locală a reușit să atragă fonduri importante pentru a moderniza tot ce ține de învățământul din comună. Grădinița este la standarde europene, poate cea mai bine amenajată din mediul rural, școala este și ea la standarde înalte, iar educația copiilor primează.

Salajul liber Pub

Mai mult, pe lângă investiția în educație, cei de la Năpradea au investit masiv și în dezvoltarea infrastructurii din comună, de la clădiri moderne, până la parcuri și străzi asfaltate.

Astfel, din această toamnă, copiii din comună vor beneficia de o grădiniță modernă. Au fost finalziate lucrările la Grădinița Năpradea.

Valoarea totală a proiectului a fost de 281.000 de euro, fiind finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Lucrările au fost efectuate de firma Paulo Gepa, iar calitatea este cuvântul de ordine.

Grădinița este construită la standarde europene, cu un loc de joacă modern în exterior, dar și cu multe facilități pentru copii și cadrele didactice în interior.

Și Școala din centrul comunal a fost modernizată la standarde înalte, aceasta fiind una dintre cele mai bine întreținute unități de învățământ din județ. S-a investit și la Școala Cheud, acolo unde a fost montat inclusiv o clădire modulară pentru copii, cât timp școala a fost reabilitată.

La Cheud a fost finalizat și un proiect de aproape 2 milioane de euro pentru integrarea rromilor. Proiectul realizat cu fonduri europene a vizat mai multe aspecte. Astfel, 123 de case au fost reabilitate, fiecare gospodărie primind 9.400 de lei pentru modernizare. Zece familii și-au înființat firmă și au primit 25.000 de euro subvenție, iar 176 de persoane au fost formate profesional în diferite meserii, primind 1.800 de lei subvenție.

Mai mult, au fost întăbulate casele care până atunci nu aveau situația la zi, iar 70 de persoane din comunitate și-au găsit un loc de muncă prin acest proiect inedit de care s-a ocupat conducerea Primăriei Năpradea.

Tot la Cheud a fost modernizat și Căminul Cultural. Finanțarea a venit în cadrul unui proeict ce a vizat și reabiltiarea sediului Primăriei, valoarea investiției fiind de 193.000 de euro.

La Cheud se lucrează în prezent la construirea unei capele lângă cimitirul din sat. Valoarea acestui proiect este de 50.000 de euro. De remarcat că în sat majoritatea străzilor sunt asfaltate, iar un plan al Primăriei Năpradea este să extindă rețeaua de apă, după cum ne-a declarat viceprimarul Eugenia Pop.

Tot la Cheud este în vizor construirea unui pod peste vale și asfaltarea zonei respective. Și pentru că tot am amintit de capele, trebuie precizat faptul că o astfel de clădire s-a construit și în Năpradea. Capela din Năpradea a fost finanțată prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Samus Porolissum, valoarea investiției ridicându-se la 50.000 de euro.

Un alt proiect recent finalizat a fost reabilitarea Căminului Cultural din satul Someș-Guruslău. Clădirea a fost reabilitată din temelii. În interior s-a păstrat arhitectura de pe vremuri, fiind unul dintre puținele cămine culturale cu două scene.

Căminul Cultural are o capacitate de 200 de locuri, iar în cadrul proiectului de reabiltiare s-a achiziționat și un sistem audio performant, dar și 20 de costume populare, zece pentru bărbați și zece pentru femei.

Căminul Cultural are și o sală mare unde se pot organiza diferite evenimente. Tot la Someș-Guruslău se lucrează intens și la aducțiunea de apă de la Tarnița, ulterior, străzile din sat intrând într-un amplu proces de asfaltare.

„Aici am decis să introducem prima dată conductele de apă și apoi să ne ocupăm de asfaltare. Știm că este un disconfort pentru cei din acest sat, dar e mai bine așa, decât să turnăm asfalt și apoi să-l spargem pentru aducțiunea de apă”, ne-a declarat Eugenia Pop, viceprimarul comunei.

Proiectele de viitor ale comunei Năpradea vizează aducțiunea de gaz, comuna fiind în parteneriat cu Valea Chioarului și Someș-Odorhei. În prezent se lucrează la studiul de fezabilitate al proiectului.

Un alt proiect vizează aducțiunea de apă în satul Vădurele, extinderea rețelei în satele Cheud și Năpradea, dar și aducțiunea de apă de la Tarnița. Aceste proiecte se realizează în parteneriat cu Compania de Apă Someș.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.