Povestea sălăjenilor care trăiesc cu 200 de lei pe lună

Salajul liber Pub Salajul liber3

Sunt uitați de Dumnezeu undeva la granița Sălajului cu Bihorul, în vârful munților. Dacă se uită pe buletin nici nu știu dacă aparțin de județul nostru sau sunt bihoreni, pentru că gospodăria lor este chiar la limita de județ.

Salajul liber Pub

Sunt singuri și uitați de lume. Rar ajunge câte un străin la ei. Din cele trei drumuri spre satul lor – Marca Hută – doar unul este practicabil. Și acela cu mașină de teren 4×4, în condițiile în care afară este vreme bună. Dacă plouă, nu ajungi la ei.

Noi am ajuns într-o zi însorată, când pământul era uscat și am putut urca pe cărările de munte cu o mașină de teren.

I-am întâlnit singuri, în timp ce se ocupau de treburile casei, pe ultimii săteni din Marca Hută. Cândva erau mulți. Azi mai sunt doar patru.

Doi dintre ei ne mărturisesc că trăiesc în familie cu doar 200 de lei pe lună. E ajutorul social. Pe care îl ridică atunci când ajung în sat. Pentru că nu prea coboară. Trăiesc iarna cu ce cultivă vara. Specialitatea lor e plăcinta slovăcească de cartofi. Pentru că ei toți sunt slovaci, aduși aici în urmă cu 200 de ani de Imperiul Austriac.

Astăzi au rămas doar ei. Cultivă cartofi, alimentul lor de bază și cresc o vacă, care le oferă tot ce au nevoie – lapte, din care fac brânză și smântână. În rest, mai coboară rar în sat, dar nu în Sălaj, ci la vecinii din Bihor, de unde își mai cumpără ulei și zahăr, cât să le ajungă pentru a supraviețui încă o iarnă.

„Dacă ați știi cum e iarna aici… e zăpada atât de mare, aproape cât casa. Nu avem unde să coborâm. Ne alimentăm în noiembrie sau la început de decembrie și apoi nu mai coborâm în sat până trece anotimpul rece. Avem pensie de 200 de lei. Atât e tot. Dar ne descurcăm cu animalele pe care le creștem și cu cartofii pe care îi putem în grădină”, ne mărturisește unul din cei patru locuitori ai cătunului.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.