Gabriela Olar (USR) s-a întâlnit cu prefectul și mai mulți primari din Sălaj pentru a implementa un proiect inedit

Navo cover cover

Consilierul local al USR Zalău, Gabriela Carmen Olar, profesor de fizică, a avut o întâlnire cu mai mulți primari din Sălaj, dar și cu prefectul Dari Toma pentru a implementa în județ un proiect inedit – măsurarea radonului din casele sălăjenilor, un gaz toxic care ne poate pune viața în pericol.

Salajul liber Pub

Astfel, ieri, Gabriela Olar s-a întâlnit pe acest subiect cu prefectul Dari Toma și o parte din primarii unor localități din Sălaj pentru a informa asupra acestui subiect de importanta națională.

„Am primit răspunsuri pertinente de la cea care a realizat cercetarea la nivel național si a realizat prima harta a radonului din Romania, doamna dr. ing. Alexandra Cucoș ,șefa laboratorului de încercări Radon LiRaCC din cadrul UBB Cluj-Napoca , căreia ii mulțumesc pentru sprijin. Sper sa înțelegem cat mai mulți importanta acestui subiect si sa începem sa avem grija de calitatea aerului pe care îl respiram”, ne transmite Gabriela Olar.

De menționat că încă din 12 iulie 2018, România a adoptat Planul National de Acțiune la Radon (PNAR), prin care țara noastră își asumă mai multe obligații pentru racordarea la Directiva EURATOM 59/2013 a Consiliului UE de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile ionizate.

PNAR trebuia adoptat de urgență nu doar pentru ca România să fie racordată la normele europene din domeniu, ci din rațiuni de protecție a sănătății publice, consecințele expunerii la radon asupra sănătății populației fiind devastatoare. Responsabilitatea pentru informarea noastră si a autorităților administrative in legătura cu acest inamic invizibil a revenit Ministerului Sănătății.

Radonul este principalul poluant cancerigen, prezent în aerul din școlile, grădinițele și alte clădiri publice, clădiri cu locuri de muncă și clădiri cu locuințe din România.
Radonul este cel mai nociv poluant natural din mediul interior, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.
Radonul este un gaz radioactiv natural, generat continuu din sol prin dezintegrarea uraniului existent in diferite tipuri de roci si se acumulează în spațiile închise din interiorul clădirilor.
Radonul reprezintă al doilea factor de risc în cancerul pulmonar, după fumat.
Radonul este prezent în toate locuințele, în diferite concentrații, fiind considerat una dintre cauzele apariției cancerului la plămâni, în România murind anual cca. 1.800 persoane din cauza cancerului pulmonar cauzat de radon.
Acest gaz poate pătrunde in orice tip de spațiu ,este de 10 ori mai greu decât aerul si se asociază aerosolilor ,sursele fiind solul de sub clădiri, materialele de construcție ,apa folosita in clădire ,aerul exterior ,infiltrații prin sistemul de ventilație ,goluri de aer in pereții aflați in contact direct cu solul etc.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.