Un angajat la Citadin Zalău, fost PNL-ist, ales președintele PSD Șimleu Silvaniei
Membrii PSD Șimleu Silvaniei s-au întâlnit astăzi în Conferința Locală de Alegeri. La eveniment au fost mai mulți invitați decât delegați, după cum arată fotografiile oficiale publicate de TSD Sălaj.

Presedintele ales al PSD Șimleu Silvaniei este Romeo Sabou. Acesta a fost și candidatul social-democraților la alegerile locale din Șimleu Silvaniei, unde a fost prezentat drept “un om de afaceri”, deși imediat după scrutin, acesta a ajuns în compania Citadin Zalău.
De altfel, la conferința de alegeri de astăzi au participat inclusiv șefii săi din Citadin Zalău – Sorin Cristea, directorul tehnic al instituției, cât și viceprimarul Teodor Bălăjel.
La eveniment a fost prezent și primarul de Zalau, Ionel Ciunt, cel de Jibou, Dan Ghiurco, subprefectul Florin Florian și viceprimarul de Jibou, Vlad Pașcalău, toți sperând că fostul consilier local al PNL, trecut la PSD, “om de afaceri” să câștige Primăria Șimleu Silvaniei, condusă la ora actuală de un tânăr primar gospodar – Cristian Mihai Lazar, cel care nu a avut nevoie de funcții primite politic pentru a-și demonstra capacitățile în mediul unde s-a perfecționat.
Păcat ca legea traseismului politic nu este in vigoare! Mare păcat!!!