WOW! Știai că în Zalău s-a deschis o florărie inedită, unde poți servi chiar și o cafea, lângă acvarii cu pești și… un Piton
Cosmin Sicora, directorul Grădinii Botanice din Jibou a avut o super idee pe care a pus-o în aplicare la Zalău. Astfel, în oraș, la două minute de centru, în clădirea ce găzduiește Camera de Comerț s-a deschis florăria-cafenea.

La ora actuală locația funcționează doar ca florărie, cu specii de flori aduse de la Grădina Botanică din Jibou, pentru toate gusturile. În curând însă, peste doar câteva zile, se va da drumul și cafenelei. Astfel, cei care vor să se relaxeze vor putea servii o cafea pe canapeaua aflată în incinctă. Lângă zona de cafenea au fost amplasate două acvarii în care vor fi aduși pești de diferite dimensiuni, dar și un Piton!
Directorul Grădinii Botanice din Jibou ne-a declarat că peste câteva zile se va da drumul și acestei cafenele, deoarece au așteptat decizia Guvenrului României de a redeschide restaurantele. Acesta a mai precizat pentru Sălajul Liber că mai sunt câteva lucruri de pus la punct și apoi totul este pregătit pentru zălăuanii care vor să se relaxeze într-un mod puțin mai inedit – o cafea sau un ceai în florărie.