VIDEO. Povestea bărbatului din Șimleu Silvaniei care face spectacol cu preparate la proțap la cele mai importante evenimente din județ
Gabi David are 40 de ani și gătește de când se știe. Îi place să dea gust mâncării din farfurie, iar de foarte puțin timp și-a descoperit o nouă pasiune – gătitul la proțap. Chiar dacă face asta de scurt timp, a reușit să-i impresioneze pe toți cei care i-au gustat din preparat, iar acum bărbatul este căutat pentru a găti la cele mai importante evenimente, precum cel de ieri de la Pensiunea Kemsilvanum – Fort Silvan – concurs național de vinuri.
Gabi David are 40 de ani și este de loc din satul Pustă Vale, parte componentă a orașului Șimleu Silvaniei. Pasiunea pentru gătit o are de foarte mult timp, însă de doar două luni a descoperit că știe să gătească și preparate la proțap, și o face foarte bine.
Bucătarul a făcut show ieri, 11 iunie, la Cramele Fort Silvan, acolo unde a avut loc un eveniment național la care au participat peste 100 de persoane din domeniul viticulturii și a producerii și îmbutelierii vinului. De altfel, ieri a reușit să realizeze și cel mai mare purcel la proțap din toată cariera sa – un exemplar ce cântărea peste 130 de kilograme, la care i-a dat gust și a știut să-l prepare astfel încât să fie spre deliciul tuturor.
Bucătarul ne-a dezvăluit că în cazul unui preparat la proțap, munca propriu-zisă nu are loc într-o singură zi sau în doar câteva ore. Astfel, dacă evenimentul la care trebuie să gătească are loc vineri, așa cum s-a întâmplat și ieri, atunci materia primă trebuie să ajungă la el cu cel puțin o zi, două înainte, pentru a avea timp să se ocupe de masă și să dea gust preparatului.
De remarcat că Gabi David face asta doar în timpul liber, jobul său de bază fiidn agent de vânzări.