VIDEO. Cristian Terheș, reacție dură în Parlamentul European pe tema fondurilor europene trimise către România
Parlamentarii europeni au dezbătut luni, 5 octombrie, la Bruxelles, condiționarea fondurilor europene referitoare la statul de drept în contextul actual.

Europarlamentarul originar din Sălaj și președinte al PNȚCD Sălaj, Cristian Terheș a avut o reacție dură în timpul dezbaterilor și a susținut că raportul cu privire la România nu este nici obiectiv, nici profesionist.
Mai mult, Terheș susține că se aștepta să audă în timpul dezbaterii experți in drept care să vorbească argumentat despre statul de drept, nu politicieni ce să vorbească despre un mecanism eminamente politic de condiționare a fondurilor europene sub pretextul respectării statului de drept.
Redăm mai jos declarația lui Cristian Terheș din Parlamentul European, sursa textului fiind site-ul oficial al Parlamentului European.
„Doamnă președintă, am ascultat cu foarte mare atenție colegii în acest Parlament vorbind despre condiționarea fondurilor europene pentru respectarea statului de drept. Orice persoană din Uniunea Europeană care a ascultat această dezbatere s-ar fi așteptat ca astăzi să audă experți ori să audă colegi în acest Parlament care să vorbească despre argumente, despre principii, despre valori și despre metode de măsurare a ceea ce înseamnă statul de drept în Europa.
Ceea ce am auzit astăzi, însă, este despre implementarea acestui mecanism de condiționare a fondurilor europene sub pretextul respectării statului de drept, în fapt, pentru a presa diverse state sau guverne sau pentru a condiționa banii pentru anumite guverne, dacă nu acceptă o anumită direcție care vine de la Bruxelles. Ideea statului de drept este de a lăsa argumentele să bată majoritatea.
S-a vorbit astăzi, în această sală, despre faptul că există o anumită majoritate. Nu s-a vorbit însă despre argumente. O colegă din Renew vorbea despre faptul că acest raport trebuie, și citez, „să fie un raport profesionist și obiectiv”. Avem cazul raportului cu privire la România care nu este nici obiectiv, și nici profesionist”, a susținut Terheș în timpul dezbaterii.