Un șofer din Zalău a lovit mortal un pieton care a trecut strada neregulamentar în Huedin
Un bărbat în vârstă de 74 de ani a murit pe loc, după ce a fost lovit de un camion condus de un bărbat din Zalău. Accidentul a avut loc marți diminneață în centrul orașului Huedin.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 74 de ani circula cu o bicicletă pe DN1 R, iar la un moment dat a oprit, a coborât și a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, dinspre Primăria Huedin spre locul cunoscut drept „La Vădan”.
Camionul circula tot pe DN1 R, iar șoferul avea intenția ca, la intersecția cu DN1 E60, să vireze spre Oradea. Înainte de virajul la stânga, bărbatul de 74 de ani a fost prins sub roțile camionului.
Potrivit primelor informații, bărbatul de 74 de ani s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, iar camionul circula regulamentar. Șoferul camionului nu a consumat alcool înainte de a urca la volan.
„Din primele informații, un bărbat de 74 de ani, din Huedin, care se deplasa cu bicicleta pe strada Avram Iancu, ajuns la intersecția cu strada Piața Republicii (DN1E60), a coborât de pe bicicletă și s-a angajat în traversarea părții carosabile, fiind lovit de un ansamblu de vehicule care, ajuns în intersecție, ar fi efectuat un viraj la stânga pe DN1E60. Din nefericire, în urma evenimentului a rezultat decesul bărbatului de 74 de ani. Conducătorul ansamblului de vehicule, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Zalău, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.