Trei tâlhari, condamnați de Judecătoria Zalău

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Judecătoria Zalău s-a pronunțat vineri, 3 iulie, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în care au fost judecați trei inculpați.

Salajul liber Pub

Potrivit hotărârii instanței, unul dintre inculpați, major la data comiterii faptelor, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată. Executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pentru un termen de trei ani. În această perioadă, inculpatul va trebui să respecte măsurile dispuse de Serviciul de Probațiune Sălaj, să urmeze un program de reintegrare socială, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității și nu va avea voie să comunice cu persoana vătămată.

Ceilalți doi inculpați, minori la data săvârșirii faptelor, au primit măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, pentru o perioadă de șase luni. Instanța le-a impus obligația de a urma un curs de pregătire școlară sau profesională, de a se prezenta la Serviciul de Probațiune Sălaj și de a nu se apropia sau comunica cu victima.

Pe latura civilă, Judecătoria Zalău a admis acțiunea formulată de persoana vătămată și i-a obligat pe cei trei inculpați să plătească, în solidar, suma de 3.000 de euro cu titlu de daune morale.

De asemenea, fiecare dintre inculpați a fost obligat la plata a câte 600 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Zalău nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.