Sora lui Andrei Perneș, mesaj dureros, după tragicul accident: „mi-as dori să fie totul un vis urât”

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Sora lui Andrei Perneș, Andrada, a scris un mesaj emoționant pe Facebook după ce fratele ei, fostul concurent din sezonul 5 „Mireasa”, a murit într-un tragic accident de mașină în județul Cluj. Tânăra a recunoscut că aceasta era „un stâlp de susținere” pentru ea, că el a fost cel care întotdeauna a ajutat-o.

Salajul liber Pub

Reamintim faptul că Andrei Perneș (29 ani) a încetat din viață pe 19 februarie, după un accident teribil ce a avut loc în județul Cluj. Evenimentul rutier a avut loc pe raza localității clujene Bunești.  Pompierii și ambulanța s-au deplasat de urgență la fața locului, forțele de intervenție găsindu-l pe acesta încarcerat în vehiculul răsturnat. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru Andrei Perneș.

„Nu mi-am imaginat niciodată ca o să fiu nevoită să îmi imaginez viața fără tine , încă nu concep și o să îmi fie greu vreodată să accept asta . Sufletul meu bun și frumos , ai fost un stâlp de susținere în tot ce am făcut , m-ai sfătuit de atâtea ori și m-ai ajutat , iar eu sunt acum neputincioasă să îți întorc tot binele pe care tu înger minunat ai reușit să îl faci de-a lungul timpului . Mi-ai fost sprijin în toate etapele vieții , inclusiv în despărțiți , tristeți , bucurii și realizări ai fost umărul pe care am plâns de atâtea ori și omul care mă făcea să zâmbesc când eram atât de tristă , mi-as dorii să o faci și acum și să fie totul un vis urat să mă trezesc și să nu fie adevărat . Mai mult decât frate mi-ai fost prietenul pe care mă bazam mereu . Mă rog lui Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău măcar jumate din cat ai avut tu grijă de mine . Te iubesc inifinit”, transmite sora lui Andrei Perneș

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.