REPORTAJ! Sălăjenii pentru care CARANTINA e în fiecare zi

sos de centura cover cover

Patru suflete mai trăiesc în cătunul din Marca Hută. Sunt toți slovaci și susțin că în sat, la civilziație coboară o dată pe an. În rest, trăiesc din ce le oferă câmpul, cu un ajutor social de 200 de lei pe lună. E singura lor sursă de venit.

Salajul liber Pub

Nici nu prea au ce face cu banii, pentru că magazinul pentru ei e doar o noțiune vagă, iar atunci când coboară pentru alimente își cumpără pentru luni în șir, dacă nu chiar pentru un an.

Parfumuri

Parfumuri

O nuntă nu a mai fost în sat de peste 14 ani, un botez de peste 20 de ani, Până și școala a fost transformată în biserică. E o încăpere mică, în care mai slujește un preot care le mai alină singurătatea.

Până și drumul spre acest cătun e destul de anevoios. Sunt trei căi de acces, însă toate impracticabile dacă nu ai o mașină de teren. Cei patru săteni de aici coboară pe jos și fac o oră – două ore până la civilizația din Marca.

Cea mai bună cale de acces este prin județul Bihor, pe la Suplacul de Barcău, apoi Porumblaca.

Oamenii de aici susțin că nu au auzit de coronavirus, iar carantina pentru ei e o stare de fapt, sunt atât de izolați încât se consideră în carantină zi de zi, de când se știu.

Cea mai bună mâncare pentru ei este plăcinta tradițională de cartofi, după o rețetă din Slovacia, știută doar de ei. De fapt, nici nu știu că Cehoslovacia s-a despărțit în anul 1992, pentru că existența este mult mai importantă decât ultimele informații de la televizorul pe care nici nu îl mai aprind, din cauza muncii pe care o au de făcut zi de zi în gospodărie pentru a putea trăi.

Își amintesc că satul era cândva înfloritor, plin de copii pe străzi și oameni care se bucurau împreună la o sărbătoare mare. Astăzi mai trăiesc din amintiri, deoarece sunt mai multe case pustii, iar vegetația a pus stăpânire pe sat. O casă locuită mai vezi doar pe ici, pe colo, la distanță mare. Pentru a ajunge la biserica din sat trebuie să meargă jumătate de oră pe jos. Dar nu se plâng. Nu au altceva de făcut duminica, când merg să i se închine lui Dumnezeu și nici nu știu de altele. Internetul și tehnologia nu a ajuns niciodată aici, și nici nu o să ajungă, pentru că ei sunt ultimii oameni ai cătunelor.

În maxim zece ani acest sat, ca multe altele, nu o să mai figureze deâct în cărțile de istorie.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.