REPORTAJ. Hereclean, o comună care prosperă pe zi ce trece. Cum arată cifrele statistice din polul economic de lângă Zalău

Navo cover cover

Comuna Hereclean se dezvoltă pe zi ce trece. Fiind situată la granița cu Zalăul, comuna este un pol de putere economică din zonă, foarte multe companii având aici sediul social, în special în zona Panic și pe Drumul European. Cifrele statistice ale comunei sunt în continuă creștere și demonstrează că atunci când vrei, chiar se paote să administrezi în cel mai bun mod cu putință comunitatea din care faci parte.

Salajul liber Pub

Cifrele economice oferite de Institutul Național de Statistică arată foarte bine pentru comuna condusă de priamrul Dobrai Francisc. Astfel, dacă în anul 2010 ponderea șomerilor în totalul populației din comună era de 3,9%, în 2015 ponderea șomerilor a scăzut la 2,2%, iar în prezent este de 2,1%.

Salajul liber Pub

Salajul liber Pub

A crescut consistent și numărul persoanelor din comună care au un loc de muncă. Astfel, dacă în 2010 aveau un loc de muncă 678 dintre locuitorii comunei, în 2015 cifra a scăzut la 500 de persoane, iar în prezent, aceasta a urcat până la 770 de persoane care sunt astăzi angajate. A crescut mult și cantitatea de apă potabilă livrată populației din comună, semn că administrația locală și-a făcut foarte bine treaba. Astfel, în 2010 erau distribuți 14.000 de metri cubi de apă, în timp ce în 2015 cifra a ajuns la 68.000 de metri cubi. În prezent, în comuna Hereclean se distribuie 149.000 de metri cubi de apă către populație, iar lungimea conductei a crescut cu un kilometru în ultima perioadă.

Comuna se bucură și de servicii moderne, dar se investește mult și în ceea ce privește asfaltarea tuturor străzilor comunale din localitățile componente ale comunei. Astfel, printr-un proiect demarat prin Agenția pentru Finanțarea Investiților Rurale s-a reușit asfaltarea a numeroase străzi din comună.

Mai mult, în comună au fost puse la punct căminele culturale din satele aparținătoare, dar și dispensarul din centrul comunal – Hereclean.

Primăria Hereclean a investit masiv și în educație. Recent a fost modernizată școala din satul Dioșod, care este la standarde europene. Banii pentru reabilitarea clădirii au fost obținuți prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2). În total, este vorba de o investiție de 1,3 milioane de lei.

De altfel, satul Dioșod este foarte bine amenajat și pus la punct. Aici se găsește și o biserică impunătoare, care este bine întreținută și ar putea fi inclusă pe harta obiectivelor turistice importante din Sălaj.

Tot în Dioșod a fost realizată și o capelă. Trebuie remarcat și că două grădinințe urmează să se construiască în comuna Hereclean, condusă de primarul Dobrai Francisc.

La una dintre acestea două grădinințe au început deja lucrările. Este vorba de grădinița din satul Guruslău. Grădinința din Guruslău se construiește cu bani primiți prin PNDL 2, iar valoarea lucrărilor se ridică la 1,6 milioane de lei.

Cealaltă grădiniță urmează să se construaiscă în satul Panic. Și aceasta va fi o construcție nouă, finanțată prin Compania Națională de Investiții.

De remarcat că la ultima vizită din județul Sălaj, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a petrecut aproape o zi în comuna Hereclean, arâtându-se încântat de investițiile din comună și oferindu-i tot sprijinul de care are nevoie primarului Dobrai Francisc.

Primăria are acum în plan, după ce a realizat lucrările importante din satele aparținătoare, să-și construiască și un sediu administrativ nou. Lucrările vor fi finanțate de Compania Națională de Investiții.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.