Profesorul zălăuan Alexandru Mureșan atacă dur Guvernul pentru că nu asigură măști elevilor

Navo cover cover

Profesorul de informatică și candidat al PNTCD la Primăria Zalău, Alexandru Mureșan atacă dur guvernul pentru că nu asigură măști elevilor care urmează să meargă la cursuri.

Salajul liber Pub

“Decizia guvernului PNL de a nu asigura măști și dezinfectanți în școli este o crimă la adresa elevilor și profesorilor!

Deși premierul Ludovic Orban a promis că va cumpăra și va furniza măști pentru toți elevii și profesorii, acesta a anunțat că Guvernul PNL nu va mai asigura aceste măști, fiecare elev și cadru didactic urmând a și le procura din surse proprii.

Ca om de învățământ, sunt profund revoltat când văd cum guvernul PNL încalcă dreptul la educație și la viață al elevilor și profesorilor, tratând cu dispreț problema asigurării măștilor și accesului elevilor în spațiile de învățământ, amenințând directorii de școli și părinții cu chemări în judecată, dacă cumva un elev se îmbolnăvește.

Prin această decizie iresponsabilă, premierul liberal Orban a demonstrat că viața și siguranța elevilor și a profesorilor nu sunt o prioritate pentru guvernul pe care îl conduce.

În același timp, o ţară întreagă a văzut că principala prioritate a guvernului liberal este racolarea pe bani mulți de primari și parlamentari de la alte partide, sume care puteau fi folosite pentru achiziționarea de măști. Cu siguranță, cu o asemenea atitudine disprețuitoare la adresa educației și sănătății elevilor și profesorilor, guvernului liberal nu poate genera bunăstare în România!

Este timpul ca acești guvernanți criminali să plece din fruntea țării, iar votul pentru alegerile locale poate fi semnalul important că România are nevoie de oameni capabili să gestioneze în mod eficient situația din învățământ și să genereze bunăstare pentru toți românii.

Ca primar al Municipiului Zalău, împreună cu lista de consilieri locali ai PNŢCD, voi face din dezvoltarea învăţământului una dintre principalele priorităţi ale mandatului meu, astfel încât fiecare elev din Zalău să aibă acces la o educaţie performantă indiferent de condiţiile sanitare din judeţ”, susține Alexandru Mureșan.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.