Primăria Zalău a câștigat procesul cu Euroconstruct – Drum Construct. Firmele trebuie să restituie 13.000 lei

Navo cover Navo cover

Pe data de 24 martie, pe rolul Tribunalului Sălaj s-a înregistrat un dosar pe contencios administrativ și fiscal, în care Primăria Zalău, prin primarul Ionel Ciunt dădea în judecată asocierea Euroconstruct – Drum Construct. Obiectul dosarului, așa cum se arată pe portalul instanței este ” litigiu privind achiziţiile publice restituire sume rezultate din majorarea nelegală a profitului, majorări de întârziere”.

Salajul liber Pub

Magistrații s-au pronunțat astăzi, 22 iulie. Judecătorii au decis, în primă instanță, că asocierea de firme Euroconstruct – Drum Construct trebuie să restituie 13.193 de lei către Primăria Zalău. Totodată, instanța a anulat în parte actul adițional cu numărul 3 din 2019 înregistrat între cele două părți.

„Anulează în parte Actul adiţional nr. 3/2019, numai cu privire la majorarea valorii contractului de lucrări nr. 44738/18.07.2018 cu suma de 13193,38 de lei reprezentând profit. Obligă pârâta să plătească reclamantului Municipiul Zalău suma de 13193,38 de lei”, se arată în minuta instanței.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al primarului, Cristian Bîrjac ne-a spus că prezentul dosar are ca obiect recuperarea unor sume reprezentând profit din ajustarea prețului contractului de lucrări ca urmare a majorării salariului minim pe economie.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.