Povestea de viață a preotului Ionuț Pop din Zalău: a adus într-o singură zi în oraș doi mitropoliți, un arhiepiscop și cinci episcopi
Ionuț Pop este în prezent preotul Bisericii „Sfântul Nicolae” de pe strada 22 Decembrie 1989, fostă Crasnei, din Zalău. Tânărul preot, în vârstă de 40 de ani este un exemplu și demonstrează încă odată că atunci când îți dorești ceva, se poate!

Ionuț Pop a absolvit Seminatul Teologic din Zalău în anul 2000, iar apoi a plecat la studii înalte. S-a pregătit la Oradea, acolo unde a absolvit în anul 2004 Facultatea de Teologie. A urmat apoi și masterul, tot la Oradea, absolvit în anul 2006. Este și doctor în istorie și teologie la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, titlul de doctor primindu-l în anul 2014.


A fost hirotonisit ca preot pe 26 octombrie 2003 la micuța parohie din Ruginoasa. Satul este situat în comuna Cuzăplac și aici mai trăiesc doar câteva suflete. Este poate una dintre cele mai greu de păstorit parohii din Sălaj, din cauza numărului redus de enoriași, însă Ionuț Pop nu s-a dat în spate niciodată și i-a sprijinit cu tot ce a putut în calitatea sa de slujitor al Domnului.
În anul 2006 a plecat la Parohia din Sălăjeni, unde a stat până în 2008, ulterior ajungând la Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău. El a fost și cel care a continuat lucrările de construire a acestui lăcaș de cult.
„Știți, despre strada Crasnei se spune că e preponderent maghiară. Noi, românii de aici ne-am ambiționat și l-am sprijinit pe părintele Pop să ducă la finalizare construcția bisericii”, ne mărturisește un cunoscut locuitor de pe stradă
Ionuț Pop are numeroase distincții primite de când slujește în județul Sălaj. În anul 2005 a primit prima distincție, iar apoi au venit numeroase altele – Crucea Patriarhală (2013), Crucea Transilvană (2014), Crucea Australiană (2015), Crucea Nordului (2015), Crucea Sălăjană (2016), Crucea Finlandeză (2016), Crucea Estoniană (2017), Crucea Mexicului (2018).
Ionuț Pop a fost mereu un ambițios și a realizat totul prin muncă, demonstrând că atunci când îți dorești ceva, visele pot deveni realitate. Pe 27 septembrie anul acesta, lăcașul de cult păstorit de Ionuț Pop a fost sființit. Parohia a avut ocazia să primească doi mitropoliți, un arhiepiscop și cinci episcopi! Toți au slujit în aceeași zi, la aceeași biserică!
Astfel, la „Sfântul Nicolae” de pe strada Crasnei au slujit Înalt Preașfințitul Părinte Teofan – Mitropolitul Moldovei și Bucovinei; Înalt Preașfințitul Părinte Andrei – Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului; Înalt Preașfințitul Părinte Calinic – Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului; Preasfințitul Părinte Andrei – Episcopul Covasnei și Harghitei; Preasfințitul Părinte Visarion – Episcopul Tulcii; Preasfințitul Părinte Gurie – Episcopul Devei și Hunedoarei; Preasfințitul Părinte Galaction – Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și nu în cele din urmă, Preasfințitul Părinte Petroniu – Episcopul Sălajului.