Onoare, e ceva ce SCM Zalău n-are! Administrația Ciunt risipește UN MILION de euro pentru joaca de-a fotbalul a unor colegi de partid

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Un milion de euro este bugetul echipei SCM Zalău pentru un obiectiv clar, acela de a promova în Liga a II-a, vis de care Zalăul se îndepărtează după fiecare etapă, echipa reușind trista performanță de a pierde jocuri inclusiv cu formații de pe ultimele locuri, din comune și orașe atât de mici, încât tot bugetul SCM Zalău este puțin  mai mic decât bugetul de dezvoltare al localității respective. De exemplu, bugetul de cheltuieli (investiții) din tot orașul Șomcuta Mare este de 21 milioane de lei, iar bugetul total al SCM Zalău este de 5 milioane de lei!

Salajul liber Pub

SCM Zalău este mai scump decât construirea unei creșe, asfaltarea unei străzi sau reabilitarea termică a două blocuri

Bugetul SCM Zalău a fost în valoare de 3,5 milioane de lei. Totuși, la finele lunii septembrie acesta a fost majorat cu încă 1,5 milioane de lei pe motiv că banii nu ajungeau pentru plata salariilor jucătorilor. În total, 5 milioane de lei sau milionul de euro. Spre comparație, tot bugetul de cheltuieli al orașului Șomcuta Mare este de 21 milioane de lei.

“Din analiza situaţiei cu privire la necesarul de credite de asigurat până la sfârşitul anului 2021 şi ţinând cont de execuţia la data de 20.09.2021, se impune alocarea suplimentară a sumei de 1.500,00 mii lei pentru asigurarea parţială a cheltuielilor cu indemnizaţiile sportivilor şi a cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare în bune condiţii a clubului”, scria în proiectul de hotărâre privind suplimentarea fondurilor la SCM Zalău.

Spre comparație, am analizat prețurile mai multor lucrări din oraș. Astfel, aflăm că strada Morii, care se dezvoltă de la o zi la alta costă 5,7 milioane de lei pentru a fi refăcută în totalitate, în timp ce creșa din cartierul Meseș ne costă 4,9 milioane de lei. Reabilitarea termică a unui bloc din Zalău costă în medie 2 milioane de lei, iar amplasarea de stații de încărcare electrică pentru autoturisme a costat 0,7 milioane de lei.

Cu voia lui Dumnezeu-UDMR, partidul lui Ciunt e în tot și în toate

„Alin Pop și alte nume de care fotbalul n-a auzit să plece cum au venit. SCM nu e PSD”, era un banner afișat de câțiva zălăuani la meciul de baraj dintre SCM Zalău și Unirea Dej, acel meci în care crainicul de la SCM Zalău, depășit de situație la fiecare meci, a făcut furori în mediul online al celor din Dej, după ce un clip în care crainicul ne anunța să rămânem pe stadion pentru marea sărbătoare de la Zalău s-a viralizat rapid. De altfel, nici de banner-ul afișat de cel care în urmă cu un an sprijinea echipa inclusiv prin bunuri materiale, nu a fost respectat de Ionel Ciunt și de administrația PSD-UDMR din oraș. De altfel, cel care a afișat acest banner și care a susținut echipa prin resurse proprii, nu a avut nici măcar acces pe stadion atunci când a solicitat.

Iar pentru că logica lui Ionel Ciunt este „partidul e în toți și în toate”, primarul a modificat organigrama clubului în așa fel încât să mai coopteze persoane în conducerea clubului. Așa se face că SCM Zalău are șefi peste șefi. De exemplu, Alin Pop, fiul fostului senator al PSD, ajuns între timp consilierul primarului, a stat pe bancă la ultimul meci al SCM Zalău, fiind prezentat cu frumoasa titulatură de DIRECTOR SPORTIV. Serios, domnule Ciunt?

Și tot în echipa de conducere se regăsesc fostul candidat al PSD la funcția de consilier local din 2016, Robert Goie, numit ca șef în Consiliul Director pentru că este…”un bun arbitru”, după cum ne-a spus Ionel Ciunt. Și pentru ca tacâmul să fie complet, în conducerea echipei a fost adus și un preot de la UDMR, pentru că, știm cu toți, primarul este un om religios, iar o înaltă față preoțească nu strică nicăieri, că nu degeaba suntem un stat laic. Iar în cele din urmă, secretarul general al PSD Sălaj, Alin Demle, a fost pus să conducă și SCM Zalău din funcția de director al Comitetului Director. Și chiar dacă face parte din conducerea partidului alături de Ciunt, Demle este probabil singurul care chiar s-a preocupat de bunul mers al echipei de fotbal. Ar mai fi o persoană, care nu este conducător în cadrul clubului, dar care s-a ocupat în cel mai mic detaliu ca jucătorilor plătiți regește să nu le lipsească nimic – Alexandru Pura. Și poate, cei doi ar forma o echipă excelentă pentru a ține în frâie SCM Zalău.

Presa primește și ea câteva firmituri de 100 de euro pentru a anunța, eronat, publicul din Sălaj că SCM Zalău este singura echipă din județ în fotbalul mare – Sportul Șimleu?!

„Cum să scrii de rău despre SCM Zalău, păi nu avem noi contract?!”, era o discuție între un conducător de la SCM Zalău și un ziarist „imparțial”. Iar contractele nici nu sunt atât de bănoase pe câți bani se risipesc în rest. Societățiile comerciale care realizează presă scrisă sau online au primit dreptul de bani de la SCM Zalău, o sursă de finanațare cu ajutorul căruia poți scoate bani din bugetul public fără să te întrebe nimeni de sănătate. Și s-au scos bani. Între 100 de euro (500 de lei) cel mai mic contract și 400 de euru (2.000 lei), cel mai bănos contract.

„SCM Zalău are încheiate două contracte de prestări servicii cu mass-media locală, nu are contracte de finanțare. Contractele de prestări servicii nu trebuie aprobate de Consiliul Local, conform Regulamentului privind organizarea și funcționarea Sport Club Municipal Zalău.

Clubul SCM Zalău este club de drept public, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Zalău, care are ca scop dezvoltarea și promovarea sportului pentru copii, juniori și sportul de performanță. Cheltuielile cu promovarea sunt efectuate conform H.G. nr 1447 / 2007, art. 22”, a fost răspunsul Primăriei Zalău când i-am întrebat despre aceste contracte.

Sigur, nici SCM Zalău nu e singura echipă din fotbalul mare (Sportul Șimleu fiind uitată de „profesioniștii” din domeniu) și nici contractele cu presa nu sunt atât de frumoase financiar. Bănoase însă sunt contractele către firme din Cluj-Napoca sau Ploiești care livrează echipament sportiv. Pe 11 octombrie s-a achiziționat ultimul rând de echipament sportiv. Valoarea totală a fost de 7.000 de euro. Bani din care s-au plătit tricouri și geci. Contractul a fost atribuit prin licitație publică prin Serviciul Electronic de Achiziții Publice, iar licitația a durat fix 2 minute, de la ora 16.32 la ora 16.34.

1.000 de euro, salariul mediu al unui fotbalist și condiții regești

Nimeni nu își asumă înfrângerile, de aceea continuăm să spunem că onoarea este ceva ce SCM Zalău nu are. S-a dat afară antrenorul, găsindu-l pe George Zima, adus cu mare tam-tam în vară la echipă, principalul vinovat. Alți vinovați nu s-au mai găsit la echipă. Doar că stânga nu știe ce face dreapta, așa cum s-a întâmplat și în cazul tricourilor afișate de fotbaliști la meciul de la Baia Mare pe care scria „Cu Zima până la capăt”. Tricouri despre care nici măcar astăzi, când ne apropiem de meciul retur cu Baia Mare, nu se știe cine le-a comandat. Pentru că nimeni nu are ONOARE să-și asume gestul.

Iar Zima, acest țap ispășitor, a plecat. Și echipa iar a pierdut. Prima explicație care se vehicula în rândul conducerii a fost – jucătorii aduși la formație nu sunt buni. Păi, acum nu sunt buni, iar în vară când vă fotografiați cu ei și îi ridicați în slăvi erau buni?

Una peste alte, salariile jucătorilor de la SCM Zalău ajung și la 5-7.000 de lei pe lună, iar prima de joc pentru victorie este de 500 de lei pe meci. Astfel, pentru patru victorii, fiecare jucător mai poate primi 2.000 de lei lunar. Asta din bani publici. Că sponsorii nu s-au înghesuit să vină la echipă pentru a sprijini debandada organizată a PSD-UDMR.

Mai mult, condițiile în care aceștia evoluează sunt de Liga a II-a, după cum transmit oficialii formației, iar salariile sunt plătite la zi. Chiar Alin Demle lăuda în urmă cu scurt timp administrația Ciunt pentru că Zalăul este singura echipă din serie cu salariile plătite la zi către jucători.

Onoare, e ceva ce SCM Zalău n-are

Iar când spunem de onoare, ne raportăm la alte formații cu pretențile celor de la SCM Zalău. De exemplu, Baia Mare comunică pentru fanii săi atât înfrângerile, cât și victoriile. Le fac publice. Că nu e nimic secret. La fel și CAO Oradea. Dar la SCM Zalău, care are un responsabil plătit din bani public cu 1.000 de lei pe lună, onoare lipsește cu desăvârșire. De exmeplu, la meciul cu Someșul Dej, prima repriză a confruntării când rezultatul era echiptabil pentru Zalău a fost făcută publică pe pagina formației, iar repriza a doua, când formația a pierdut, lipsește cu desăvârșire. De altfel, bucuria vicitoriilor este afișată în timp real pe pagina celor de la SCM Zalău, în timp ce înfrângerile sunt uitate, de parcă SCM Zalău nici nu a jucat în acea etapă. Astfel, de pe pagina OFICIALĂ, ce ne costă 1.000 de lei, lipsesc informații despre înfrângerile cu Sportul Șimleu, Lotus Băile Felix sau Someșul Dej. Nici măcar scorul nu a fost afișat, ca să nu mai spunem că mult timp la această formație s-a practicat inclusiv CENZURA, pentru toți cei care au criticat ce face Ciunt cu banul public. De exemplu, Marius Cozma, un sălăjean pasionat de sport are BLOCK pe pagina oficială a SCM Zalău.

„Cât personal auxiliar este renumerat și cu cât – cameraman, ofițer de presă, etc- fotbal: o persoană (cameraman 1.000 lei net). Salarii minim și maxim: nimim net 1.000 lei, maxim net 5.000 lei”, se arăta într-un răspuns al Primăriei Zalău despre cheltuielile la SCM Zalău în 2020. De atunci cifrele au mai crescut!

Până la etapa viitoare nu ne rămâne decât să sperăm că SCM Zalău își va îndeplini obiectivul pentru acest an, respectiv promovarea în Liga a II-a. Și nu, nu suntem specialiști în fotbal, suntem doar vocea zălăuanilor care își doresc PERFORMANȚĂ pentru banii care ajung la SCM Zalău. Sau dacă nu, dezvoltați orașul, iar la fotbal alocați sume de bani care să fie suficiente să ne batem de la egal la egal cu Șomcuta și Jibou și Sânmartin.

PS. Tot dați vina pe jucători, de parcă jucătorii au venit la Zalău singuri, de capul lor, și-au scris ei contractele, salariile, și voi doar ați semnat!

E vorba de… onoare,
Ceva ce multă lume n-are,
Toţi se calcă în picioare
Doar pentru atâtea lucruri fără valoare

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.