O tânără din Zalău, admisă prima la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, specializarea Managementul Traficului Aerian – Meteorologie.

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Maria Hulugean, o tânără din Zalău, a fost admisă zilele trecute cu nota cea mai mare la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, specializarea Managementul Traficului Aerian – Meteorologie.

Salajul liber Pub

Tânăra din Zalău – Maria Hulugean a absolvit Colegiul Național Militar ” Mihai Viteazul” din Alba Iulia, iar acum își urmează în continuare visul. De altfel, cei de la Colegiul Național Militar au anunțat public reușita tinerei. Astfel, din toamnă, Maria va îmbrăca uniforma Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, acolo unde își va continua pregătirea pentru cariera militară, iar datorită rezultatelor deosebite obținute în cei patru ani de liceu și la admiterea în instituțiile de învățământ superior militar, cu media de repartiție 9,46, Maria a fost admisă prima la specializarea Managementul Traficului Aerian – Meteorologie.

„Încă din primele zile de colegiu militar, Academia Forțelor Aeriene a reprezentat pentru mine mai mult decât un obiectiv, a fost un vis care m-a inspirat și m-a motivat în fiecare pas pe care l-am făcut. A fost un drum lung, plin de provocări și momente dificile, dar am învățat că prin muncă, disciplină și determinare, orice este posibil. Această reușită nu este doar o etapă îndeplinită, ci începutul unui drum pe care îl voi parcurge cu onoare și responsabilitate. Mulțumesc din suflet profesorilor și cadrelor militare care m-au pregătit și m-au susținut de-a lungul anilor, doamnei diriginte, Anamaria Fuia, care a fost mereu alături de mine cu sfaturi și încurajări și în special familiei. Fără sprijinul vostru, acest rezultat nu ar fi fost posibil”, a spus Maria pentru cei de la Colegiul Național Militar.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.