JOS PĂLĂRIA! Doctorul Ciobanca a salvat viața unui soldat care a leșinat în timpul manifestărilor de la Guruslău
Doctorul Petru Ciobanca s-a dovedit a fi omul potrivit la locul potrivit, duminică, 7 august, în timpul ceremonialului militar și religios de la Guruslău.

Astfel, în timp ce politicienii rosteau discursuri din fața monumentului închinat lui Mihai Viteazu, unui soldat aflat în plutonul de defilare i s-a făcut rău. Acesta a leșinat, dar a avut noroc că în spatele plutonului, foarte aproape de soldați s-a aflat în mulțime doctorul Petru Ciobanca, fondatorul policlinicii Salvosan.
Petru Ciobanca nu a stat deloc pe gânduri, a sărit repede în ajutorul militarului și i-a oferit de îndată primul ajutor. Cei din jurul doctorului Ciobanca au apreciat gestul și au înțeles cât de mult înseamnă să cunoști tehnici de prim ajutor în astfel de situații. Din câte se pare, soldatul a leșinat din cauza valului de căldură din timpul manifestărilor resimțit în aer.
La evenimentul de la Guruslău au participat peste 2.000 de sălăjeni care s-au bucurat de un spectacol militar cu elicoptere, dar și de un concert folcloric.