JOS PĂLĂRIA pentru firma Ceramic & Stone Evolutione din Zalău, una dintre cele mai implicate în viața socială din județ

cover cover

Compania Ceramic&Stone Evolutione din Zalău este una dintre cele mai implicate în viața socială din județul Sălaj. Specializați în piatră naturală, gresie și marmură din Italia, reprezentanții companiei se implică activ în tot ce ține de cazuri umanitare și nu numai din Sălaj.

Salajul liber Pub

Anul trecut reprezentanții firmei au donat pentru visul familiei lui Marius din Cuceu – acela de a avea o baie în micuța lor căsuță. Anul acesta, mai precis în urmă cu câteva zile, reprezentanții societății au donat din nou gresie pentru ca întreaga căsuță a lui Marius să fie pusă la punct.

Cei de la Ceramic&Stone Evolutione din Zalău au mai donat și pentru o familie care avea de achitat o factură foarte mare la electricitate, caz adus în fața sălăjenilor de Corina Țurcaș de la Asociația „Împreună-i vom face fericiți”.

Reprezentanții companiei s-au remarcat și la începutul pandemiei când au realizat donații importante către Spitalul Județean de Urgență Zalău pentru achiziționarea de măști și combinezoane.

Alături de prieteni însă, cei de la această societate comercială s-au implicat și în alte cazuri sociale din județul Sălaj, astfel că nu putem decât să le spunem un „jos pălăria!”.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.