Ionel Ciunt, despre alegerea lui Călin Bereschi în fruntea PSD Mirșid: „mă bucur de continuitatea din organizație”

Navo cover Navo cover

Călin Bereschi a fost reales ieri, 8 septembrie, președintele organizației PSD Mirșid, în prezența președintelui PSD Sălaj, Ionel Ciunt, a lui Dan Ghiurco, primarul PSD de la Jibou, dar și a lui Florian Neaga, deputat PSD Sălaj.

Ionel Ciunt a susținut că se bucură de faptul că primarul din comună, Călin Bereschi a fost reales în fruntea organizației, afirmând că o dovadă a faptului că primarul Bereschi este apreciat în comunitate sunt cele șase mandate pe care le are în fruntea Primăriei Mirșid.

„Sunt convins că echipa de la Mirșid va face față și scrutinului electoral din 2024, deoarece am mare încredere în echipa de aici care a demonstrat că sunt aleși în slujba cetățenilor. Mă bucur de organizarea de ieri și de faptul că domnul primar a fost reconfirmat în funcția de președinte de organizație”, a transmis Ionel Ciunt, președintele PSD Sălaj.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.