Încă 2 mașini vandalizate în Zalău – autorii au tăiat anvelopele autoturismelor parcate pe stradă

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

La data de 28 februarie, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați de către un bărbat de 69 de ani, din municipiul Zalău, cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28 februarie, persoane necunoscute ar fi distrus, prin înțepare, 7 anvelope ale celor două autoturisme pe care acesta le deține, aflate parcate pe o stradă din municipiul Zalău. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Salajul liber Pub

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău, în vederea identificării autorilor și tragerii acestora la răspundere penală.

Reamintim că în luna februarie mai multe autoturisme parcate pe străzi din Zalău au fost vandalizate în mod repetat. Un alt caz a avut loc în noaptea de 16 spre 17 februarie, pe strada General Drăgălina, unde oglinda unei mașini a fost distrusă. Proprietarul a anunțat poliția, care a deschis dosar penal pentru distrugere.

Incidente similare au avut loc și în weekendul de la începutul lunii februarie, când oglinzile a trei mașini parcate pe străzile Simion Bărnuțiu și Crișan au fost distruse. Locuitorii orașului spun că astfel de fapte se repetă și trag un semnal de alarmă pe rețelele sociale, unde au fost publicate imagini cu mașinile vandalizate. Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciilor.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.