Imagini din PARADIS. Am găsit un colț de Rai din Sălaj, de care puțini știu
Județul Sălaj are numeroase zone care oferă priveliști de poveste, chiar dacă altitudinea maximă este de doar 996 de metri pe Măgura Priei, respectiv 918 metri pe Munții Plopiș. Un astfel de loc, cu imagini din paradis, foarte puțin cunoscut, este rezervația cu narcise din satul Făgetu, comuna Plopiș. Cea mai întinsă așezare rurală din județul Sălaj, situat pe o suprafață de peste 45 de kilometri pătrați, este și una dintre cele mai spectaculoase localități sălăjene.

Satul Făgetu, unul dintre cele mai întinse, nu doar din Sălaj, ci și din țară, are forma literei Y, coada fiind zona de sat spre Plopiș, iar cele două brațe ale literei fiind drumurile de hotar cu județul Bihor pe care se întinde satul, spre Șinteu și spre Șerani. Despre sat s-au scris și auzit multe, fiind așezarea rurală cu cel mai mare număr de etnici slovaci din țară, însă prea puțini sunt cei care au auzit sau vizitat rezervația cu narcise sălbatice.
UNDE? În satul Făgetu, la 54 km de Zalău, la 76 lm de Oradea, la 120 km de Cluj-Napoca, respectiv la 30 km de Șimleu Silvaniei și 70 de Jibou
Satul Făgetu este răsfirat pe mai multe culmi de deal. Situat în Munții Plopiș, accesul între gospodării este acum facil datorită faptului că numeroase drumuri au fost asfaltate. Totuși, este considerabilă distanța dintre gospodării, zona fiind una de munte. Pe latura de sat spre Șerani s-au înmulțit narcisele sălbatice, formând un covor imens, alb.
Sătenii susțin că narcisele sălbatice sunt aici de când lumea, de când se știu ei în sat. În fiecare an, acestea se înmulțesc, pajiștea devenind în fiecare primăvară un covor tot mai mare plin cu narcise albe. Este cu atât mai interesant faptul că pe lângă poiana unde se găsește imensa rezervație cu mii de narcise înflorite, de câțiva ani au răsărit astfel de flori și în alte zone.
Astfel, au apărut pâlcuri de narcise sălbatice și în alte zone din sat. În total, sunt zeci de mii de astfel de flori. Narcisele de la Făgetu sunt înflorite, datorită climei, inclusiv în această perioadă, final de luna mai, și pot fi văzute pe culimile satului.
Sătenii spun că acestea răsar chiar și după ce au cosit iarba, sau unde au arat. Există și o zonă cu narcise galbene, însă acestea înfloresc mult mai repede decât cele albe, chiar la început de primăvară. De rezervația cu narcise știu în mare parte doar localnicii din Făgetu și satele vecine, care vin aici în fiecare primăvară pentru a se bucura de natură, de loc, de peisaj.
Localnicii povestesc că nu este nicio problemă dacă sunt culese, asta deoarece an de an cresc iar și iar. Mai numeroase. Aceștia spun că sunt atât de multe narcise, de ordinul zecilor de mii în total, în diferite zone, încât chiar dacă tot satul și-ar culege câte un buchet, tot ar rămâne numeroase pentru a încânta privirile celor curioși de această frumusețe a naturii.
Cea mai accesibilă poiană cu numeroase narcise este chiar la drumul principal, la câțiva pași de mers pe jos de asfalt. Astfel, dacă vi din direcția Plopiș – Făgetu, la intersecția cu drumurile spre Șerani sau Șinteu, urmezi drumul spre Șerani.
Treci imediat de un cimitir vechi, apoi mai mergi aproximativ 3 kilometri, până ajungi la școala situată tot pe drumul principal. Nu te abați de la asfalt, mai mergi preț de 500 de metri, iar la un moment dat pe partea dreaptă vei zări o cultură de zmeură și o gospodărie. Imediat lângă vei găsi și rezervația de narcise.
Dar nu sunt singurele. Dacă te abați pe străduțele din sat, din loc în loc vei zări pâlcuri cu narcise, unele mai mici, altele mai mari vizibile chiar din drum.
La finalul călătoriei prin satul Făgetu te poți răcori cu o limonadă și poți degusta o pizza sau chiar un polesneak, plăcintă tradițională slovacă, la restaurantul de la intrarea din sat pe drumul spre Plopiș.
Restaurantul este situat chiar la intrarea în sat, iar de pe terasa acestuia priveliștea este uimitoare. Gazdele sunt primitoare și oferă servicii de calitate într-o zonă de poveste a județului Sălaj.
Vizitează Sălajul – un județ cu locuri și oameni de poveste!
Citește și:
–> Dacă ești din Sălaj trebuie să ajungi aici o dată în viață. 8 sate uimitoare, mai puțin umblate
–> Dacă ești din Sălaj trebuie sa faci asta o dată in viața: 7 lucruri inedite pe care să le încerci