Fostul Episcop al Sălajului, Petroniu este cercetat penal pentru complicitate la delapidare și fals în înscrisuri

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Procurorii Parchetului de lângă Curtea de Apel Cluj au transmis faptul că Petru Florea, numit până de curând Petroniu, are calitatea de suspect și este cercetat pentru mai multe fapte săvârșite cu consecințe deosebit de grave.

Salajul liber Pub

Astfel, într-o intervenție publică pentru Agerpres, citată și de G4Media, procurorul Theodor Pavelescu purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat că Petru Florea este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă agravată și continuată, dar și pentru complicitate la fals în înscrisuri.

„Dosarul îl vizează pe domnul Florea Petru, care are calitatea de episcop al Sălajului. Dânsul are calitatea de suspect şi este cercetat sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de delapidare în formă agravată şi continuată, respectiv complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procurorul Theodor Pavelescu, potrivit Agerpres, citat de G4Media.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.