Doctorul Neaga despre eliminarea pensiilor speciale: „un succes al democrației”

Navo cover cover

Doctorul Florian Neaga, deputat al PSD Sălaj a avut o ieșire recentă prin care și-a exprimat opinia despre eliminarea pensiilor speciale, susținând că este un succes al democrației.

Salajul liber Pub

Redăm integral ieșirea publică a lui Florian Neaga.


„Prin eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor s-a făcut o reparație morală importantă. Votul de săptămâna trecută pentru proiectul de lege al Partidului Social Democrat este un pas important pentru echitate, pentru o societate în care nu există categorii favorizate, un principiu ce stă la baza social-democrației autentice, care recunoaște obiectiv meritele tuturor.

Este însă doar un prim pas. Pentru că pensiile speciale ale celor peste 800 de parlamentari care erau beneficiari – o cheltuială de 53 de milioane de lei anual -, reprezintă doar 1,38 la sută din numărul total al pensiilor speciale în plată. Avem nevoie de demersuri urgente și clare pentru corectarea tuturor acestor defecte sociale.

Dacă cineva primește pensie în funcție de contributivitate, consider foarte nelalocul lui ca altcineva să beneficieze de drepturi la care nu și-a adus contribuția”.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.