Directorul din Primăria Zalău care la ora 16.00 nu „rupe ușa”, ci muncește ore întregi după program pentru finalizarea sarcinilor de serviciu

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Am descoperit direcția și directorul din Primăria Zalău care la ora 15:50 – 16.00 nu ține cont de agitația din jurul său și de colegii din instituția condusă de primarul Ionel Ciunt care „rup ușa” fericiți că s-a terminat programul de muncă. Asta de luni până joi, pentru că vinerea programul e doar până la ora 13:30, pentru că urmează weekendul și cei 1.258 de bugetari ai administrației PSD au nevoie de odihnă, după ce s-au „spetit” cu munca toată săptămâna prin magazine la cumpărături în timpul orelor de serviciu sau care mai știe pe unde sau în timpul aruncatului cu privirea și purtatului de hârtii, cu sau fără sens, pe holurile instituției.

Salajul liber Pub

Totuși, trei-patru oameni din Direcția Tehnică par a se diferenția total de colegii lor din Primăria Zalău. Un mare plus pentru această direcție îl constituie directorul Dănuț Curea, care și-a petrecut o bună perioadă din viață peste hotare, în Canada, unde a realizat cât de mult înseamnă terminarea sarcinilor de serviciu în timp util.

Așa se face că de cele mai multe ori, Dănuț Curea este pe teren de dimineața până în jurul orei 15.00, când se întoarce la muncă la biroul din Primăria Zalău. Un birou simplu, doar cu câteva hărți ale orașului pe un perete și dosare întregi de documente pe masa de lucru.

Nu doar pe Dănuț Curea îl prinde ora 18:00 pe drumul spre casă, ci și colegii săi îi urmează exemplul. Așa se face că sunt colegi din Direcția Tehnică care stau la birou chiar și până la ora 22.00, așa cum s-a întâmplat miercuri cu Rodica Ciurte, șef serviciu din Direcția Tehnică, care a avut de muncă până târziu și nu și-a părăsit biroul până când nu a finalizat sarcinile de serviciu.

De remarcat că Dănuț Curea lucrează în Primăria Zalău din anul 2014, fiind un profesionist în domeniul său.

sursa foto – Primăria Municipiului Zalău

 

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

  1. Foarte interesant! Sa intelegem ca in primarie lucreaza doar Directia tehnica? Si de acolo doar sefii? Domnul reporter nu a mai vazut pe nimeni pe acolo, nu? Inseamna ca stim cui sa multumim pentru proiectele frumoase facute pentru orasul nostru, mai ales pentru ultimul, cel in care s-a decis taierea tuturor copacilor din zona centrala! Se vede ca dumnealor circula numai cu masini cu aer conditionat, nu au nevoie sa stea pe o banca la umbra unui copac! Oare de oxigen nu au nevoie? Poate se descurca si cu asta cumva, ca doar sunt sefi!