Descoperă un restaurant pitoresc, cu mâncare tradițională slovacă, dintr-o zonă de poveste a Sălajului
Doi soți motocicliști din Cehia, Vladimir (60 ani) și Renata (52 ani), s-au stabilit în urmă cu 7 ani la Făgetu, în comuna Plopiș, unde au decis să investească într-un restaurant pitoresc, cu mâncare tradițională slovacă, ținând cont că aici, pe culmile Munților Plopiș există o comunitate foarte mare de etnici slovaci.
Cei doi soți au decis să se stabilească la Făgetu, după ce au vizitat întreaga lume pe două roți, din America, până în Canada, Sahara, Asia și toată Europa. Cei doi au rămas impresionați de peisajele din zona Munților Plopiș, dar și de ospitalitatea oamenilor din zona Făgetu astfel că s-au stabilit aici.
Au deschis și un restaurant de poveste, pe o culme de deal, unde, atât de pe terasă, cât și din interiorul, peisajul este fantastic. Locația este una pitorească, cu mobilier din lemn, cu un șemineu iarna, cu decor tradițional din zona Cehiei și a Slovaciei. Aici poți degusta polesneak, o plăcintă din aluat realizat din cartofi, preparat tradițional slovac, dar și alte bunătăți ale zonei.
Turiștii care ajung aici sunt impresionați atât de ospitalitatea gazdelor, de prețurile mici, dar și de zona de poveste unde este amplasată locația.
Satul Făgetu văzut din dronă