Cristian Viașu, senator USR Sălaj: „susținem specialiști în funcții publice”

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Senatorul sălăjean al USR a ieșit public cu un comunicat în care arată că formațiunea pe care o reprezintă susține specialiști în funcții publice.

Salajul liber Pub

Senatorul arată că doar în arhitectură sunt aproximativ 10.000 de specialiști, dar în general, în funcții publice nu alegem calitatea.

La finalul textului publicat de liderul USR se pune și întrebarea – cât de jos vrem să coborâm ștacheta?

Cristian Viașu:  În primul rând, am promis profesionalism la guvernare. Am promis că vom susține profesioniști în funcțiile cheie din administrațiile publice centrale și locale. Însă, prin adoptarea proiectului de lege L288/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2021, Senatul României a încălcat grav aceste principii. Împreună cu grupul senatorilor USRPLUS, am votat împotriva acestei monstruozități.
Avem o problemă sistemică în toată țara în ceea ce privește ocuparea posturilor de arhitect șef în mai multe județe și orașe din țară, din cauza salariilor mici pentru acești profesioniști. Guvernul, prin OUG 79/2021 a ales cea mai nefericită soluție pentru a rezolva această problemă, renunțând la necesitatea studiilor de specialitate, cu licență sau master în domeniul arhitecturii și urbanismului, permițând să ajungă arhitecți șefi absolvenții de la alte specializări, cu studii superioare.
Avem 10 000 de specialiști în arhitectură și urbanism în toată țara la nivel de orașe, de ce nu alegem calitatea? Cât de haotică va fi dezvoltarea municipiilor și a orașelor, dacă planurile de urbanism vor fi generate de arhitecți șefi fără pregătire în domeniul urbanismului?
Cât de jos vrem să coborâm ștacheta?

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.