Bogdan Ilieș și-a depus candidatura la funcția de primar al Zalăului
Administrator de societăți comericale și masterand la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Bogdan Ilieș și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Zalăului. Candidatura a fost înregistrată oficial la Biroul Electoral de Circumscripție Zalău.

Bogdan Ilieș a fost șeful campaniei lui Mircea Goană la alegerile prezidențiale în Sălaj. Acesta a candidat la localele din 2024 la funcția de consilier local având 432 de voturi, mai multe de exemplu ca Pro România, partid care avea listă lungă de consilieri și care se află în alianță cu PSD.

Bogdan Ilieș a candidat și în 2020, făcând și atunci o figură bună. Acesta a obținut 386 de voturi la scrutinul din 2020, mai multe ca Partidul Ecologist, condus atunci de omul de afaceri Lia Stanca, dar și decât PPMT – Partidul Popular Maghiar. Partidele PNȚCD, ALDE sau PMP, care se aflau până atunci în Consiliul Local Zalău au strâns cu puțin peste voturile lui Bogdan Ilieș, acestea având între 509 și 532 de voturi.
