APEL UMANITAR! O tânără mămică din Zalău are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare pentru a putea învinge o boală nemiloasă
Planurile îndrăznețe de viitor a unei tinere mămici din Zalău s-au năruit în această toamnă, când a fost depistată cu cel de-al doilea tip de cancer. Mamă a doi copii minunați în vârstă de 5, respectiv 8 ani, are nevoie de o sumă uriașă de bani pentru a se putea opera și a război lupta cu boala cruntă.

Anda Ciobanu (31 de ani) este o cunoscută tânără din Zalău în domeniul make-up-ului, aceasta având mult timp o școală de machiaj, prin mâinile sale trecând sute de tinere care au avut nevoie de a se specializa în domeniu. Totuși, viața poate lua uneori o întorsătură gravă iar soarta te poate lovi atunci când te aștepți cel mai puțin. Așa a fost și în cazul Andei Ciobanu, care în luna aprilie a fost descoperită cu un tip de cancer de către medicii din Cluj-Napoca.
Ulterior, în luna septembrie a acestui an a fost descoperită cu cel de-al doiela cancer. Este vorba de un cancer la gât, foarte rar – o tumoare malignă anaplazică și o tumoare ovariană anaplazică. Tratamentul de specialitate îl urmează sub îndrumarea medicilor specialiști de la Instititul Oncologic Sanador din București, unde urmează să fie și operată în luna ianuarie. Cele mai optimiste pronosticuri ale medicilor sunt că în luna aprilie a anului viitor, Anda Ciobanu ar putea înfrunta definitiv cele două tipuri de cancer, după mai multe operații și tratamente de specialitate.
Totuși, problema tinerei din Zalău este că la ora actuală nu a reușit să strângă suficienți bani pentru a acoperi costurile operaților. Anda Ciobanu are nevoie în total de suma de 50.000 de euro doar pentru operații, iar până la această oră a strâns puțin mai mult de jumătate din bani.
Anda Ciobanu ne mărturisește că îi este rușine și groază pentru că se afișează public în această situație delicată, dar este singura sa soluție pe care o mai are la îndemână pentru ca în decurs de o lună de zile să strângă toți banii necesari pentru operație.
Cei care doresc să întindă o mână de ajutor o pot face donând în conturile de mai jos. Orice sumă de bani valorează enorm în economia timpului și a sănătății celei care de-a lungul timpului a fost o persoană plină de viață și mereu alături de semenii săi.
un Bt Pay?