Ai fost aici? Am găsit drumul spectaculos, mai puțin știut, de la noi din Sălaj
Am găsit o șosea spectaculoasă de la noi din județ, mai puțin cunoscută, dar care oferă peisaje de poveste. Șoseaua care străbate Cheile Babei este una dintre cele mai spectaculoase din județul Sălaj. Peisajul de aici îți taie pur și simplu răsuflarea, iar traseul este unul spectaculos, ușor accesibil și merită pus pe lista de călătorii prin Sălaj.
Cheile Babei încep de la ieșirea din satul Poiana Blenchii și se termină în județul Maramureș, în satul Baba. Șoseaua este una spectaculoasă, cu versanți stâncoși de o parte și de cealaltă. Aici se găsește și izvorul „Pizda Babei”, care a creat numeroase controverse de-a lungul timpului, existând inclusiv o luptă administrativ-teritorială privind amplasarea acestuia.
Cheile Babei sunt situate pe cursul mijlociu al pârâului Poiana și are o distanță de 3,2 kilometri. Partea centrală a cheilor are o înălțime de 500-600 de metri, cu pereți abrupți, stâncoși. Cheile Babei este considerată rezervație naturală. Tot în satul Poiana Blenchii pot fi văzute și alte rezervații naturale, precum Gaura Zmeului, o peșteră situată în partea stângă a intrării în chei.
Vizitează Sălajul – un județ cu locuri și oameni de poveste!
Citește și:
–> Dacă ești din Sălaj trebuie să ajungi aici o dată în viață. 8 sate uimitoare, mai puțin umblate
–> Dacă ești din Sălaj trebuie sa faci asta o dată in viața: 7 lucruri inedite pe care să le încerci