A fost asfaltat drumul cu unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din Sălaj

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Drumul comunal care face legătura între satele Prodănești și Ciglean a văzut pentru prima dată în istorie asfalt! Investiția a fost realizată de către Primăria Comunei Creaca, condusă de edilul Eugen Terec.

Salajul liber Pub

Timp de 30 de ani, drumul de legătură dintre Prodănești și Ciglean a fost o mare problemă pentru comuna Creaca. Localnicii trebuiau să parcurgă traseul pe un drum anevoios de pământ sau pietriș pentru a ajunge în satul Ciglean.

Totuși, prin grija Primăriei Creaca, s-a reușit asfaltarea și acestui drum. Lucrările au început anul trecut, în 2020, atunci când s-a așternut fundația și s-au betonat șanțurile. Ulterior, s-a așternut stratul de asfalt, iar acum drumul dintre Prodănești și Ciglean a devenit o adevărată bijuterie.

Spunem bijuterie deoarece chiar dacă drumul este destul de scurt, peisajele care se ivesc în zare sunt spectaculoase. Pe o parte, odată ajuns în vârful străzii poți admira o priveliște a satului Prodănești, iar în cealaltă parte se vede până în zare departe spre Jibou.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.