Cine este și cum gândește tânăra din Sălaj cu cea mai mare notă la Examenul de Definitivat, specializarea educatoare
Anda-Adriana Baciu (20 de ani) este tânăra din Sălaj care a obținut la Examenul de Definitivat cea mai mare notă la specializarea educatoare. Tânăra originară din satul Gârceiu, comuna Crișeni, profesează în mediul rural, la Nadiș, unitate de învățământ care aparține Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu” din Cehu Silvaniei.

Tânăra a obținut nota 9,65 la examen, dar și notele zece curat la inspecții și portofoliu. Aceasta este absolventă a Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău și la ora actuală este și studentă la două facultăți, Universitatea de Vest Vasile Goldis, Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, respectiv și Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului.

Anda-Adriana este de părere că pasiunea și seriozitatea de care a dat dovadă i-au adus multe aprecieri și roade. Se consideră unul dintre cadrele didactice care își iubește meseria si o face cu cel mai mare drag.

Deși a avut ocazia să se transfere în mediul urban, la oraș, aceasta a decis să rămână la Nadiș, pentru că a simțit că este nevoie de aceasta în cadrul unității de învățământ, iar acolo se simte foarte bine, atât în mijlocul copiilor, cât și în colectivul de dascăli.
„Grădinița în care predau este una din mediul rural. Deși am avut ocazia de a mă transfera la oraș, am refuzat pentru că am simțit că este nevoie de mine acolo. Copiii din acel mediu au nevoie, la fel ca cei din mediul urban, de oameni bine pregătiți, de oameni care să le ofere afecțiune și care dau dovadă de o seriozitate maximă. Chiar dacă profesez în mediul rural, asta nu m-a împiedicat în a mă dezvolta din punct de vedere profesional, din contră. Am întâlnit oameni care m-au ajutat extraordinar de mult în a mă perfecționa și, tratându-mi cariera cu seriozitate, am ajuns să am această notă la primul examen de grad. Am participat la cursuri de formare, am înscris copiii la diverse concursuri și am realizat parteneriate cu diverse instituții. Concluzia: și în mediul rural se poate”, ne spune Anda-Adriana Baciu.