Ce au muncit deputații sălăjeni în acest mandat. Neaga, Balint și Seres Denes, cei mai activi

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

A trecut aproape un an și jumătate de când au avut loc ultimele alegeri parlamentare din România, cele din decembrie 2020. Sălajul are, ca niciodată, cinci reprezentanți în Camera Deputaților, asta dacă ținem cont de faptul că Liviu Balint este ales pe listele PNL Dâmbovița, dar își desfășoară activitatea și în județ.

Salajul liber Pub

Am prelucrat datele de pe site-ul Camerei Deputaților pentru a vedea care sunt cei mai activi parlamentari și a căror muncă s-a concretizat într-un rezultat final – legi promulgate de președintele României. Asta pentru că, primul atribut de muncă al parlamentarilor este depunerea și votarea legilor în Parlamentul României. Am analizat dacă au muncit mult și fără rost, puțin și cu rost sau pur și simplu au muncit sau nu.

Lucian Bode, ministrul de Interne, are doar două luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaților, asta pentru că liberalul a fost mai mereu ministru în Executiv, la început la Transporturi, iar acum la Interne.

Trei deputați au arătat că sunt foarte activi și în urma lor s-a văzut rodul muncii, depunând puține proiecte de lege, dar care ulterior s-au materializat în legi promulgate de președinte.

Astfel, Liviu Balint de la PNL are 7 luări de cuvânt în plen, dar și 25 de inițiative legislative, din care 3 tranformate în legi, ceea ce înseamnă că tot la a 8-a propunere legislativă, una a fost validată de plen. Liviu Balint mai are și o întrebare/interpelare depusă, dar și 11 declarații politice.

Seres Denes de la UDMR are 6 luări de cuvânt și 28 de inițiative legislative depuse, din care 4 promulgate ca lege, ceea ce înseamnă că tot la a 7-a inițiativă, una este validată de colegii săi. Acesta mai are și 7 întrebări/interpelări. Seres Denes deține și funcția de chestor.

Florian Neaga de la PSD are 6 luări de cuvânt și 26 de inițiative legislative depuse, din care 6 promulgate ca lege, ceea ce înseamnă că tot la a 4 propunere legislativă, una se transformă în lege aprobată. Neaga mai are și 15 întrebări/interpelări și 5 declarații politice.

Alin Prunean de la PLUS, fostul partid al lui Cioloș a muncit mult. A depus 80 de inițiative legislative, însă, doar 3 s-au transformat în lege promulgată, ceea ce înseamnă un randament al muncii scăzut, rezultând că tot la a 26-a propunere depusă, una se transformă în lege. Acesta mai are și 5 luări de cuvânt, mai puține decât toți ceilalți aleși sălăjeni, dar și o întrebare/interpelare.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.