Un grup de tineri din Jibou, în frunte cu Emmanuel Pop, au CONSTRUIT un acoperiș nou pentru o familie cu 3 copii care trăia în condiții inimaginabile

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Emmanuel Pop (38 ani) alături de un grup de tineri inimoși din Jibou s-au implicat, au pus mână de la mână, au strâns bani și au reușit să construiască un acoperiș nou pentru o familie din comuna Gârbou mult încercată de soartă.

Salajul liber Pub

Tinerii nu au stat pe gânduri după ce au văzut apelul umanitar din presă și s-au implicat până în cel mai mic detaliu, astfel încât situația familiei să fie una mult mai bună.

Familia Mihăilă din comuna Gârbou avea mare nevoie de ajutor de la oamenii cu suflet mare. Trei copii a adus pe lume Lavinia, alături de soțul său care lucrează zi de zi la pădure pentru un trai mai bun. Totuși, viața a fost plină de încercări pentru ei, iar înainte de Crăciun au cerut sprijinul oamenilor cu suflet mare să le întindă o mână de ajutor, oricât de mică. Marea nevoie a celor trei copilași, doi dintre ei care sunt deja de vârsta grădiniței, era un acoperiș deasupra capului. Casa în care locuiesc este una sărăcăcioasă, iar tot puținul pe care îl câștigă cei doi soți merge spre întreținerea celor mici, astfel încât să le lipsească cât mai puține.

Acoperișul casei în care locuiesc era într-o stare avansată de degradare, iar cei doi soți se temeau pentru siguranța copiilor și pentru a nu rămâne fără acoperiș la iarnă, când va da frigul puternic, dar și zăpada.

Totuși, Emmanuel Pop, alături de mai mulți tineri din Jibou nu a stat pe gânduri și s-a implicat pentru a ajuta familia. Astăzi, cei trei copii  pot dormi liniștiți sub noul acoperiș construit de către tinerii jibouani.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.