Zeci de părinți sunt revoltați împotriva profesorului de matematică din Românași. Inspectoratul a deschis o ANCHETĂ

Navo cover cover

Părinții elevilor a două clase de la Școala Gimnazială din Românași s-au răscualt zilele acestea împotriva profesorului de matematică din cadrul unității școlare – Perneș L.

Salajul liber Pub

După ce au depus o plângere la conducerea unității școlare, părinții s-au adresat și Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

Profesorul este acuzat de părinți că pe perioada învățământului online, acesta intra foarte rar la ore. Și directorul școlii din Românași, Roxana Cotoi a confirmat cele relatate de părinți și ne-a mărturisit că a făcut tot ce a ținut de aceasta ca profesorul să primească sancțiuni.

Astfel, au fost luni în care profeosrul a intrat la doar jumătate din orele pe care le avea. Cea mai mare problemă este pentru elevii din clasa a VIII-a care anul acesta au examen la matematică.

Inspectoratul Școlar Județean, prin vocea inspectorului general Vasile Bulgărean ne-a declarat că știe de problemă, că este clar că acolo există un viciu în ceea ce privește învățământul și că la ora actuală există o comisie de cercetare disciplinară care se ocupă de caz.

Nu este prima abatere a profesorului. Din câte se pare, acesta a avut probleme și pe la școlile din Zalău pe unde s-a perindat înainte de a ajunge în Românași.

Profesorul Perneș L., este titular pe postul din Românași și este profesor de matematică de doi ani.

Acum, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și conducerea Școlii Gimnaziale Românași fac toate demersurile ca profesorul să își schimbe atitudinea și să se ocupe de copii, în caz contrar, se caută soluții pentru o sancțiune cât mai dură.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.