Zeci de apicultori din Sălaj s-au întâlnit la Creaca pentru a rezolva o serie de probleme din domeniul apicol

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Peste 60 de apicultori din județul Sălaj s-au întâlnit ieri, 26 martie, la Căminul Cultural din Creaca cu Adrian Sicianu, unul dintre cei mai importanți cercetători ștințifici din România. Scopul întâlnirii a fost ca acesta să le explice anumite tratamente pentru a combate varroa, cel mai periculos acarian la albine care face pagube însemnate în fiecare an la stupine.

Salajul liber Pub

Mai mult, în cadrul întâlnirii a fost prezent și un reprezentant al unei firme din București de procesare a produselor apicole. Apicultorii sălăjeni au avut ocazia să discute cu acesta și să stabilească modul în care produsele apicole sălăjene vor avea piața de desfacere asigurată.

La eveniment au fost prezenți Gheorghe Ursente, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din Sălaj, dar și Emil Bălăjel, președintele Asociației API Ecologic. Evenimentul a fost organizat de Cosmin Meseșan, un important apicultor din comuna Creaca, cât și din județul Sălaj, care este președinte la Asociația Apicultorilor Regina Dacică.

O altă dezbatere la această întâlnire a fost standardul de clasificare a mieri de salcâm 8744/2/1989 unde în România este între 25% și 30% polen de salcâm. Acest standard este total greșit, susține Cosmin Meseșan și nu reflectă corect clasificare a mieri de salcâm. Standardul ar trebui să fie 14% și trebuie să se țină cont mai mult de raportul glucoză/fructoză și indicele colorimetric la o scară de peste 18%, susține Meseșan.

La fel, s-a mai discutat despre îmbunătățirea programului de ameliorare al albinei Carpatine prin introducerea de Stupine de Selecție independente pe diferite zone pentru conservarea fondului genetic autohton.

Cosmin Meseșan, în calitate de organizator, le mulțumește tuturor celor prezenți pentru timpul alocat acestei dezbateri și speră ca roadele celor învățate la Creaca în sesiunea de ieri să aibă un aport pozitiv în apicultura sălăjeană.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.