„Zboară Dinule, zboară”… sălăjenii i-au plătit președintelui de la județ bilete de avion de peste 4.500 de euro
Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj s-a plimbat cu avionul, din banii sălăjenilor, în acest mandat, de peste 4.500 de euro. Toate biletele au fost decontate de Consiliul Județean Sălaj, iar valoarea acestora este de 4.500 de euro pentru perioada 2021 – prezent.

Astfel, în total, Consiliul Județean Sălaj a achiziționat bilete de avion în perioada 1 ianuarie 2021 – 6 februarie 2024 de 22.947 de lei, conform datelor publice. Cele mai multe călătorii au fost pe ruta Cluj sau Satu Mare – București, dar și pe ruta Bruxelles.
Anul acesta, Consiliul Județean Sălaj a achiziționat deja bilete de avion în sumă de 2.735 de lei pentru zboruri spre Bruxelles. Achizițiile au fost făcute pe 2 februarie și 30 ianuarie.
Anul trecut Dinu Iancu Sălăjanu a cheltuit pe 28 aprilie suma de 3.935 de lei pentru mai multe zboruri, pe 4 aprilie suma de 1.186 de lei, pe 6 februarie și pe 5 septembrie sumele de 912 lei, respectiv 1.014 lei.
Zboruri multe au fost și în 2022, respectiv în 2021, când apar mai multe achiziții de bilete de avion.
Dinu Iancu Sălăjanu nu este singurul politician român căruia îi place să călătorească. Și fostul său coleg de partid, Klaus Iohannis, a cheltuit o căruță de bani din vistieria țării pentru bilete de avion.