VIDEO. Tradiția continuă la Someș Guruslău. Eveniment special organizat în comunitate
Primăria Năpradea, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și cu cei de la Muzeul Satului de altă dată din Someș Guruslău au organizat ieri, 26 februarie, un spectacol prin care au demonstrat că pe Valea Someșului nu s-a uitat tradiția.

Astfel ieri, de la ora 16:00, la Căminu Cultural din Someș Guruslău a avut loc spectacolul „Obiceiuri și tradiții de lăsatul secului”. Sufletul acestei manifestări a fost Mărioara Jurcau, pastratoare de tradiții și obiceiuri! La eveniment a fost prezent și Ansamblul „Mugu, mugurel” din Zalău, coordonat de Doina și Anghel Dușcaș.

Evenimentul a fost o reușită. La spăectacol au participat în public numeroși săteni, cât și invitați de seamă din județ. Primăria Năpradea, cât și Mărioara Jurcau anunță că astfel de evenimente vor mai avea loc în comună și în viitor.

„Obiceiuri și traditii de lăsatul secului, Somes Guruslau – 2023! A fost un eveniment foarte frumos, cu oameni minunați!”, a transmis viceprimarul comunei Năpradea, Eugenia Pop.