VIDEO SENZAȚIONAL! Doru Meseșan, dacul care trăiește în locurile neștiute ale Sălajului
Un videoclip cu Doru Meseșan, sălăjeanul care a participat la Exatlon sezonul doi, face senzație pe rețelele de socializare. Realizat de celebrul videograf bucureștean Ștefan Constantin, videoclipul prezintă într-un minut jumătate locurile senzaționale din județul Sălaj pe care dacul Doru Meseșan încearcă să le promoveze și să atragă cu timpul turiști.

Sălajul are locuri de basm, puțin știute. Așa este și zona în care a fost filmat videoclipul, granița comunelor Năpradea spre Letca, pe vârfurile Dealurilor Sălajului.
Doru Meseșan este cel care promovează prin asociația sa de reconstituire istorică viața dacilor de pe teritoriul județului Sălaj. Acesta străbate zi de zi locuri neștiute de sălăjeni în încercarea de a arăta frumusețile Sălajului.
De amintit că Doru Meseșan este unul din ambasadorii Sălajului, acesta făcând senzație la celebrul show TV Exatlon, difuzat la Kanal D, dar și promovând județul la diferite alte emisiuni sau festivaluri internaționale, precum Untold.