VIDEO. Proiect INEDIT al unei florării din Zalău – surprind domnișoarele care trec pe stradă cu buchete senzaționale pe care le oferă gratuit
Florăria Deluxe Codea Flor împlinește 7 ani de activitate de la redeschiderea din Zalău, iar cu acest prilej, Paula și Ionuț Tuns, cei doi maeștrii florari au venit cu un proiect inedit pentru Zalău.

Timp de 7 săptămâni, într-o zi pe săptămână vor crea un buchet spectaculos de flori pe care îl vor înmâna unei doamne care le iese în cale pe stradă. Astfel, maeștrii florari o să aleagă o persoană la întâmplare de pe stradă, din instituții sau din spații comerciale, într-o zi de luni până duminică, și o să o surprindă cu cele mai spectaculoase buchete de flori pe care le-au realizat în florărie.
Cei de la Deluxe Codea Flor susțin că tot ce fac vine din suflet, iar pentru că iubesc florile, frumosul și le place să vadă oameni fericiți, au decis ca prin acest mod să-și sărbătorească aniversarea.
Primul buchet a fost oferit astăzi, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Băiețelul lor, Adoris Matei a ieșit pe stradă cu un buchet imens format din 101 trandafiri și l-a oferit unei domnișoare care i-a ieșit în cale.
„O să suprindem domnișoarele cu unele dintre cele mai frumoase creații ale noastre, din respect pentru voi toți, deoarece ceea ce facem, facem cu drag pentru arta florala, iubim ceea ce facem”, spun cei de la Deluxe Codea Flor.