VIDEO. Există MINUNI! Cum și-a revenit Denisa, tânăra ce a fost bătută cu bestialitate de iubit și abandonată pe o stradă din Zalău
Denisa, tânăra bătută cu bestialitate de iubitul ei își revine încet și reușește chiar și să recupereze și să urmeze tratament de specialitate oferit de clinica Lasergo din Zalău (vezi video la finalul articolului). Denisa pare că este o luptătoare care trece peste această mare încercare, chiar dacă la început medicii erau foarte rezervați și nu îi dădeau mari șanse să surpaviețuiască. Cu toate acestea, o minune s-a produs, iar Denisa începe să își revină. După ce a stat în comă, internată la ATI, apoi pe alte secții ale spitalelor, acum Denisa își revine.
Astfel, un clip video postat zilele trecute de Clinica Lasergo din Zalău arată cum Denisa se recuperează și începe să fie din ce în ce mai mobilă și să treacă cu bine peste toate greutățile.
Trebuie să spunem că mulți oameni cu suflet mare s-au mobilizat pentru Denisa și au donat sume de bani ca aceasta să poată urma tratament medical de specialitate, inclusiv cadre medicale au ajutat-o pe aceasta în mod voluntar.
Apropiați ai familiei acesteia ne-au spus inclusiv că tânăra a început încet să meargă singură pe picioare, atât cât îi permite organismul, iar semnele de vindecare sunt foarte bune.
Reamintim că în seara zilei de 25 noiembrie 2020, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, numitul Calotă Răzvan i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii în zona capului victimei Chiș Denisa, lovituri în urma cărora aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Agresiunea s-a derulat într-un spaţiu public, respectiv pe o stradă de pe raza mun. Zalău. După ce şi-a pierdut cunoştinţa, victima a fost transportată de numitul Calotă Răzvan la locuinţa unor prieteni, acesta continuând să consume băuturi alcoolice în compania celorlalţi amici. Bărbatul a fost condamnat la 12 ani de închisoare.