VESTE TRISTĂ: tanti Iulica din Răstoci – monumentul viu al Sălajului – are COVID-19 în formă GRAVĂ

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Tanti Iulica (96 ani), monumentul viu din Sălaj, a fost diagnosticată cu COVID-19, iar starea acesteia de sănătate este gravă. Bătrânica este internată în prezent la Spitalul Județean de Urgență din Zalău la secția de contagioase, după cum ne transmite familia acesteia, cât și apropiații din comunitate.

Salajul liber Pub

Tanti Iulica are frumoasa vârstă de 96 de ani și este fără doar și poate un monument viu din județul Sălaj. Aceasta locuiește într-o casă tradițională acoperită cu paie în localitatea Răstoci din comuna Ileanda. Deși este înconjurată de civilizație, bătrânica trăiește ca în urmă cu o sută de ani, fără electricitate și tehnologie modernă.

Tanti Iulica era vizitată săptămânal de zeci de turiști dornici să afle stilul acesteia de viață, cu atât mai mult cu cât casa ei este un muzeu locuit, o casă tradițională conservată perfect.

Familia acesteia, cât și comunitatea speră acum ca bătrânica să-și revină și să mai poată să spună în continuare povestea locurilor sale natale și a casei tradiționale în care locuiește.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.