Un șofer din Sălaj a provocat un accident grav în Cluj, pe centura Vâlcele – Apahida
Un șofer din județul Sălaj a provocat în această dimineață, în jurul orei 8.30, pe centura Vâlcele – Apahida un grav accident de circulație. Traficul a fost blocat mai mut timp.
Astfel, în jurul orei 08:30, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida, în care au fost implicate 4 vehicule. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, de 44 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism în direcția localității Vâlcele, ar fi acroșat semiremorca unui autotren care circula din sens opus. În urma impactului, autoturismul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu alte două autoturisme.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 44 de ani, a unui pasager adult din autoturismul acestuia, precum și a doi minori de 2 ani, aflați în același vehicul.
De asemenea, ceilalți doi conducători auto implicați au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, precizează Poliția Cluj.