Un cunoscut protestatar din Zalău și-a pus capăt zilelor într-un bloc din oraș. Ce a făcut înainte de gestul tragic

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

ATENȚIE, urmează detalii care vă pot afecta emoțional! Radu Ember (50 ani  – n. 24 mai 1976), cunoscut în Zalău pentru protestele sale și pentru implicarea în viața publică locală, a fost găsit decedat în după-amiaza zilei de 4 octombrie, în podul unui bloc din municipiu. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați, prin apelul 112, în jurul orei 15:20, cu privire la faptul că în podul unui bloc din municipiu a fost găsită o persoană decedată prin spânzurare. La fața locului au ajuns polițiști, criminaliști și un echipaj medical, care a constatat decesul.

Salajul liber Pub

În urma verificărilor, persoana a fost identificată. Potrivit polițiștilor, la examinarea preliminară a trupului neînsuflețit nu au fost identificate alte urme de violență.

Trupul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sălaj, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Radu Ember era o prezență cunoscută în spațiul public din Zalău, în special prin protestele sale. De-a lungul anilor, acesta a participat la mai multe acțiuni prin care și-a exprimat public nemulțumirile.

A avut și activitate politică. În 2024 a încercat  să intre în cursa pentru funcția de primar al municipiului Zalău. Candidatura sa a fost însă respinsă de Biroul Electoral de Circumscripție Municipală Zalău, după ce documentele depuse nu au îndeplinit condițiile prevăzute de legislația electorală.

Cercetările polițiștilor continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.