Un bărbat din Sălaj a câștigat 76.000 de euro la casino, dar operatorul a REFUZAT plata. Avocatul Bogdan Ilea caută dreptatea la Tribunalul Sălaj

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Un sălăjean a câștigat la un casino pe internet autorizat, cunoscut, care își face reclamă ostentativă în mediul online suma de 76.000 de euro. Bărbatul nu și-a mai primit însă banii, iar acum își caută dreptatea în instanță. Sălăjeanul a deschis un dosar la Tribunalul Sălaj pe data de 7 octombrie anul acesta, ajutat de avocatul Bogdan Ilea care se va ocupa acum să-i recupereze banii jucătorului.

Salajul liber Pub

Bogdan Ilea transmite oficial faptul că Ionuț M., clientul său a câștigat suma pe platforma online autorizată. În loc să plătească, operatorul i-a închis contul și a blocat accesul, transmite Bogdan Ilea. Suma este în cuantum de 380.000 de lei, adică 76.000 de euro.

„Sesizările la ANPC și ONJN au rămas fără răspuns. Statul tolerează operatori străini fără sediu, fără conducere în România, care își bat joc de jucători. Am dat în judecată operatorul de jocuri. Cerem ca instanța să facă dreptate și ca autoritățile să intervină. Este timpul să fie tras un semnal de alarmă: nu putem accepta abuzuri împotriva românilor în propria țară”, transmite avocatul Bogdan Ilea.

Operatorul de jocuri online are sediul social în Malta, iar în online, în România, are o campanie agresivă de promovare și publicitate, având spoturi inclusiv cu vedete din țara noastră.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.